Accident grav la Bolintin Deal: un tânăr fără permis, sub influența alcoolului, a fost arestat preventiv

Accident grav la Bolintin Deal: un tânăr fără permis, sub influența alcoolului, a fost arestat preventiv

Un accident rutier grav a avut loc pe data de 4 februarie, la ora 23:55, pe Drumul Județean 601, în afara localității Bolintin Deal. Incidentul a fost semnalat printr-un apel la 112 de către un bărbat care a anunțat că un autoturism a luat foc.

Polițiștii din orașul Bolintin Vale s-au deplasat de urgență la fața locului și au constatat că un tânăr de 26 de ani, din Bolintin Vale, a pierdut controlul autoturismului și a intrat într-un copac aflat în afara carosabilului. Ulterior, vehiculul a luat foc, iar conducătorul auto a suferit răni şi a fost transportat la o unitate medicală din Bucureşti pentru îngrijiri de specialitate.

Polițiștii l-au testat pe tânăr cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Autoritățile au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis. Pe data de 11 februarie, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale.

Ieri, 12 februarie, instanța de judecată a decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

Sursa: IPJ Giurgiu

Articolul Accident grav la Bolintin Deal: un tânăr fără permis, sub influența alcoolului, a fost arestat preventiv apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Un accident rutier grav a avut loc pe data de 4 februarie, la ora 23:55, pe Drumul Județean 601, în afara localității Bolintin Deal. Incidentul a fost semnalat printr-un apel la 112 de către un bărbat care a anunțat că un autoturism a luat foc. Polițiștii din orașul Bolintin Vale s-au deplasat de urgență la […]

Articolul Accident grav la Bolintin Deal: un tânăr fără permis, sub influența alcoolului, a fost arestat preventiv apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/accident-grav-la-bolintin-deal-un-tanar-fara-permis-sub-influenta-alcoolului-a-fost-arestat-preventiv/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 13 februarie 2025 12:16

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.