Activități ale polițiștilor giurgiuveni pentru cei mai tineri participanți la trafic
Săptămâna Siguranței Rutiere a însemnat în județul Giurgiu acțiuni în care au fost implicați foarte mulți copii.
Fie că vorbim de patrule școlare sau de activități în care s-au folosit jocuri de educație rutieră, polițiștii giurgiuveni s-au aflat atât în școlile din mediul rural cât și în cele din mediul rural, cu scopul de a-i ajuta pe cei mici să înțeleagă mai bine regulile de circulație și importanța respectării acestora, atât pentru ei, cât și pentru cei din jur.
Preșcolarii Grădiniței cu Program Normal nr. 6 Giurgiu, elevii Școalii Gimnaziale nr.7 din municipiul Giurgiu, cei ai Școlii Gimnaziale nr.1 Gostinari, ai Școalii Gimnaziale Banu Băleanu din localitatea Bolintin-Deal și ai Școalii Gimanziale nr.1 din localitatea Oinacu au participat alături de polițiștii rutieri și cei ai Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu la o serie de activități educativ-preventive, dedicate siguranței rutiere a celor mai tineri participanți la trafic.
Copiii au fost receptivi și implicați, iar activitatea a avut un puternic caracter educativ, urmărind formarea unor deprinderi corecte încă de la cele mai fragede vârste.
Aceste activități fac parte din campania națională „Săptămâna siguranței rutiere”, care se desfășoară la nivelul întregului județ și urmăresc consolidarea unei culturi a responsabilității și siguranței în trafic, în special în rândul tinerilor.
Campania va continua și în zilele următoare, prin acțiuni desfășurate în alte localități, contribuind astfel la prevenirea accidentelor rutiere și la conștientizarea riscurilor asociate nerespectării regulilor de circulație.
Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/activitati-ale-politistilor-giurgiuveni-pentru-cei-mai-tineri-participanti-la-trafic/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 22 mai 2025 13:27