ANM a emis o avertizare COD ROȘU de caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat pentru județul Giurgiu, valabilă de marți, 22 iulie, de la ora 10:00, până miercuri, 23 iulie, la aceeași oră.
În acest interval:
– Se vor înregistra temperaturi extreme, de 40–41°C;
– Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce indică un disconfort termic sever;
– Temperaturile minime vor fi de 20–22°C, caracteristice unei nopți tropicale.
Prevenirea incendiilor:
– Nu utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată;
– Nu aruncați la întâmplare mucuri de țigară sau alte materiale care se pot aprinde!
Protecția împotriva caniculei:
– Evitați expunerea la soare între orele 11:00–18:00;
– Consumați suficiente lichide (minimum 2 litri/zi);
– Purtați haine deschise la culoare, din materiale naturale;
– Petreceți timp în spații umbrite sau climatizate;
– Vehiculele parcate se pot transforma rapid în capcane termice: nu lăsați în interior copii, persoane în vârstă sau animale de companie, chiar dacă trebuie să vă îndepărtați doar câteva minute. (ISU Giurgiu)
Reflectorul de Sud