APIA: Prelungire termen depunere Cereri de finanțare a schemei de ajutor de stat – „Silvo-mediu și climă” până la data de 30.07.2025

APIA: Prelungire termen depunere Cereri de finanțare a schemei de ajutor de stat – „Silvo-mediu și climă” până la data de 30.07.2025

                                          COMUNICAT DE PRESĂ

            Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informeazăbeneficiarii care au depus cerere de finanțare pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă”, sesiunea 1/2024 aferentă Intervenției DR-07, din cadrul Planului Strategic PAC 2023 – 2027 că, în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 233/27.06.2025,termenul de depunere a cererilor de plată a fost prelungitpână la data de30 iulie 2025 inclusiv.

Formularele de modificare a cererilor de plată pot fi depuse până la data de 30 iulie 2025 (inclusiv).

Sprijinul financiar prin schema de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă” se acordă anual, ca sumă fixă pe unitatea de suprafaţă (hectar), proprietarilor (inclusiv Unităților Administrativ Teritoriale) de păduri din Fondul Forestier Național, în baza unui angajament încheiat pentru o perioadă de 5 ani și vizează compensarea pierderilor de venit şi a costurilor suplimentare suportate de beneficiar ca urmare a implementării unuia sau a celor două pachete ale schemei de ajutor de stat:

  – Pachetul 1 – Asigurarea de zone de liniște, pentru care valoarea  plăților compensatorii acordate este 38 euro/an/ha pentru întreaga suprafață inclusă în angajament;

  – Pachetul 2 – Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri, pentru care valoarea plății compensatorii acordate este  137 euro/an/ha pentru suprafaţa anuală pentru care se solicită sprijin în cadrul Pachetului 2 (Acest pachet poate fi accesat numai împreună cu Pachetul 1).

Intensitatea sprijinului public nerambursabil acordat în baza schemei de ajutor de stat este de 100%.

Pentru suprafețe mai mari de 500 ha se aplicădegresivitateasprijinuluifinanciar, astfelcănivelulplăților va fi ajustat.

Informaţii detaliate pentru accesarea sesiunii 1/2024 aferentă schemei de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă”se regăsescpostate pe site-ul APIA www.apia.org.ro, la adresa:

https://apia.org.ro/planul-national-strategic-2023-2027-pns-al-romaniei/interventii-implementate-din-pns/silvo-mediu-si-clima-dr-07/

SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

Articolul APIA: Prelungire termen depunere Cereri de finanțare a schemei de ajutor de stat – „Silvo-mediu și climă” până la data de 30.07.2025 apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

                                          COMUNICAT DE PRESĂ             Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informeazăbeneficiarii care au depus cerere de finanțare pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă”, […]

Articolul APIA: Prelungire termen depunere Cereri de finanțare a schemei de ajutor de stat – „Silvo-mediu și climă” până la data de 30.07.2025 apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/apia-prelungire-termen-depunere-cereri-de-finantare-a-schemei-de-ajutor-de-stat-silvo-mediu-si-clima-pana-la-data-de-30-07-2025/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 3 iulie 2025 12:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.