Patru cetăţeni sirieni care călătoreau într-un autocar, în apropierea municipiului Giurgiu, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră, care au făcut verificarea în aplicaţia eDAC, că nu deţineau documente valabile pentru a călători în spaţiul Schengen.
„Astăzi, în zona DN 5D, în apropierea frontierei Giurgiu-Ruse, Bulgaria, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru control un autocar care circula pe ruta Bulgaria-România.
În urma verificării în aplicaţia eDAC şi a analizei documentelor de călătorie, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au constatat faptul că patru cetăţeni sirieni, pasageri în autocar, nu aveau asupra lor documente justificative de călătorie, aceştia beneficiind doar de drept de şedere temporară în Bulgaria”, se arată într-un comunicat de presă, transmis joi, de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu.
Potrivit protocolului cu autorităţile din ţara vecină, cei patru cetăţeni sirieni au fost înapoiaţi pe teritoriul bulgar
Reflectorul de Sud