Autoturism căutat de autoritățile din Polonia, indisponibilizat în P.T.F. Giurgiu

Autoturism căutat de autoritățile din Polonia, indisponibilizat în P.T.F. Giurgiu

Polițiștii de frontieră români și bulgari din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse au descoperit și indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, un autoturism, în valoare de aproximativ 150.000 lei, aflat în atenția autorităților din Polonia. 

La data de 07.07.2024, în jurul orei 08.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat la control, un cetățean ucrainean, în vârstă de 27 ani, aflat la volanul unui autoturism, marca Mercedes Benz, cu număr specific de Polonia.

Cu ocazia efectuării verificărilor în bazele de date, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari a constatat faptul că autoturismul, figura ca bun căutat pentru folosirea ca probe în cadrul procedurilor penale, alertă emisă de către autoritățile din Polonia.

Autoturismul, estimat la o valoare de aproximativ 150.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de  tăinuire, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Polițiștii de frontieră români și bulgari din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse au descoperit și indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, un autoturism, în valoare de aproximativ 150.000 lei,…


Autorul articolului Administrator
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/autoturism-cautat-de-autoritatile-din-polonia-indisponibilizat-in-p-t-f-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 9 iulie 2024 15:26

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.