Autoturism in flăcări pe Str. Petre Ghelmez din Giurgiu

Un autoturism a luat foc, în această după-amiază, pe strada Petre Ghelmez din municipiul Giurgiu. Din fericire, nu au fost persoane rănite deoarece șoferul și pasagerul care îl însoțea au coborât imediat ce au văzut fum ieșind de la compartimentul motor.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere. Aceștia au constatat faptul că autoturismul era oprit pe partea carosabilă și ardea în zona compartimentului motor.
Cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.
Pentru a preveni incendiile auto, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
– verificaţi instalaţia electrică;
– asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
– verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
– nu faceți improvizații la instalația electrică;
– verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/autoturism-in-flacari-pe-str-petre-ghelmez-din-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 7 mai 2025 15:27