Când credința te ține în picioare de la 8 dimineața până seara

Când credința te ține în picioare de la 8 dimineața până seara

26 octombrie 2025 va rămâne o zi istorică pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru credincioșii din întreaga țară. Sfințirea Catedralei Naționale (Catedrala Mântuirii Neamului) a adunat zeci de mii de oameni veniți din toate colțurile României, printre aceștia aflându-se și pelerini din județul Giurgiu, care au făcut deplasarea în Capitală încă din zorii zilei.

Organizarea deplasării a fost făcută prin Episcopia Giurgiului, care a mobilizat aproximativ 400 de pelerini, pe baza înscrierilor voluntare la nivel de protoierii. Jumătate dintre locuri au fost oferite gratuit elevilor, studenților și persoanelor cu situații sociale speciale, pentru ca oricine dorește să fie parte din acest moment istoric.

Pelerinii din Giurgiu au ajuns pe esplanada Catedralei în jurul orei 08:00 dimineața, fiind printre primele grupuri organizate care au ocupat locurile rezervate pentru credincioși. Evenimentul a fost unul de mare amploare, cu măsuri stricte de securitate și acces controlat pe bază de ecusoane.

În interiorul Catedralei a fost prezentă și o delegație oficială a Episcopiei Giurgiului, iar la Sfânta Liturghie a slujit și Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului.

Fiecare grup de pelerini a fost însoțit de preoți, asigurându-se astfel o bună desfășurare a întregii zile.

Din totalul de participanți giurgiuveni: 25 de persoane din Protoieria Mihăilești și 25 din Bolintin. Aproximativ 200 de persoane au venit din municipiul Giurgiu (inclusiv elevi), 50 de persoane din Greaca și 50 din Letca Nouă.

Deși au ajuns printre primii pe esplanadă, pelerinii au avut de așteptat până seara pentru a putea intra în Sfântul Altar. Accesul a fost făcut etapizat, după terminarea sfințirii catedralei și după ce invitații speciali și delegațiile ierarhilor au fost primiți în interior. Potrivit informațiilor oficiale transmise de Patriarhia Română, pelerinii au început să intre în altar începând cu ora 20:00, în grupuri organizate, în liniște și rânduială.

Într-un comunicat oficial, Patriarhia a transmis:

„Accesul pelerinilor în Sfântul Altar al Catedralei Naționale s-a făcut etapizat, începând cu seara zilei de 26 octombrie, după încheierea slujbei și a momentelor oficiale. Pentru a permite cât mai multor credincioși să se închine, fluxul a fost gestionat în grupuri succesive, cu sprijinul voluntarilor și al jandarmeriei.”

Această participare marchează nu doar o prezență simbolică, ci și o mărturisire de credință. Giurgiu a fost bine reprezentat într-un moment unic în istoria contemporană a Bisericii Ortodoxe Române, iar pelerinii de aici au dus acasă emoția și bucuria unui eveniment irepetabil.

surse foto: Sebastian Kir/Pelerinaje mănăstiri.

26 octombrie 2025 va rămâne o zi istorică pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru credincioșii din întreaga țară. Sfințirea Catedralei Naționale (Catedrala Mântuirii Neamului) a adunat zeci de mii de oameni veniți din toate colțurile României, printre aceștia aflându-se și pelerini din județul Giurgiu, care au făcut deplasarea în Capitală încă din zorii zilei. Organizarea … Citește mai mult


Autorul articolului Mircea Alexandru
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://saptamanagiurgiuveana.ro/wp/2025/10/27/cand-credinta-te-tine-in-picioare-de-la-8-dimineata-pana-seara/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://saptamanagiurgiuveana.ro/wp/feed/
Titlu original SĂPTĂMÂNA GIURGIUVEANĂ
Data originala articol 27 octombrie 2025 21:14

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.