Caravana mobilă “SCREENING TB” este în această vară în județul Giurgiu
În perioada iulie-august 2025, în 21 de comune și orașe mici din județul Giurgiu se va derula un program de depistare precoce a tuberculozei la populația vulnerabilă, cu sprijinul unei caravanei mobile. Proiectul “SCREENING TB” este derulat de Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din București, în colaborare cu Institutul National de Sănătate Publică și cu Organizația Romanian Angel Appeal, în 21 de comune și orașe mici din județ.
Caravana mobilă a proiectului va ajunge în localitățile ; Săbăreni, Găiseni, Crevedia Mare, Clejani, Letca Nouă, Ghimpați, Bulbucata, Iepurești, Stoenești, Răsuceni, Toporu, Izvoarele, Stănești, Putineiu, Vedea, Oinacu, Daia, Prundu, Comana, Gostinari, Herăști. Comunitățile menționate au fost stabilite cu sprijinul reprezentantului județean al Programului Național de Prevenire și Control al Tuberculozei, în funcție de incidența locală a tuberculozei.
Caravana mobilă este dotată cu aparatură de radiologie, teste de diagnostic rapid al tuberculozei, utilată cu rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilități motorii, facilitând astfel prezența la screening inclusiv pentru persoanele vulnerabile.
Județul Giurgiu a înregistrat în anul 2024 o incidență de 75,4 cazuri la suta de mii de locuitori, situându-se în zona roșie, cu cea mai mare incidență la nivel național în rândul județelor cu cei mai mulți bolnavi de tuberculoză și peste media națională, care se situează la 44,3 de cazuri la suta de mii de locuitori.
Serviciile gratuite oferite de caravanele Screening TB vizează lărgirea accesului egal și în timp util la asistență medicală de calitate, acordând o atenție deosebită grupurilor vulnerabile.
În cadrul proiectului derulat până în septembrie 2028, 75.001 de persoane din zone defavorizate aflate în toate județele țării, inclusiv în capitală, vor beneficia de serviciile medicale gratuite asigurate în cadrul acestui nou proiect de screening național al tuberculozei.
De asemenea, proiectul vizează acțiuni de formare pentru 501 specialiști provenind din unități publice și cabinete de medici de familie din toate cele 8 regiuni de dezvoltare ale României, care vor fi implicați în prevenția și depistarea precoce a tuberculozei.
Proiectul, în valoare de 40.355.358,78 lei, este finanțat prin Programul European de Sănătate, cofinanțat de Ministerul Sănătății.
În perioada iulie-august 2025, în 21 de comune și orașe mici din județul Giurgiu se va derula un program de depistare precoce a tuberculozei la populația vulnerabilă, cu sprijinul unei…

Autorul articolului Administrator
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/caravana-mobila-screening-tb-este-in-aceasta-vara-in-judetul-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 4 iulie 2025 13:26
