Care au fost temele ordinii de zi a ședinței de lucru a Colegiului Prefectural Giurgiu, din 24 aprilie 2025

Care au fost temele ordinii de zi a ședinței de lucru a Colegiului Prefectural Giurgiu, din 24 aprilie 2025

Membrii Colegiului Prefectural Giurgiu s-au reunit în ședință de lucru joi, 24 aprilie,  prezidată de către prefectul județului, prof. Ion Ghimpețeanu și respectiv, subprefectul Dragoș Udvuleanu.

 Ordinea de zi a cuprins trei teme importante. În debutul ședinței, prefectul județului Giurgiu, prof. Ion Ghimpețeanu  a prezentat noua conducere a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu și a Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Giurgiu – împuternicit-șef inspector Ion Burciu, respectiv comisar-șef adjunct Ionuț Ilie Voevozeanu, cărora le-a urat mult succes în activitate.

Prima temă abordată a fost proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de acțiuni propuse în anul 2025 de către serviciile publice deconcentrate pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare economică și socială a județului Giurgiu.

De asemenea, Planul vizează obiectivele de dezvoltare propuse la nivelul unităților administrativ-teritoriale și al Consiliului Județean Giurgiu, cum ar fi: proiecte de infrastructură, de modernizare și extindere a rețelelor de apă, de reabilitare și eficientizare energetică, de modernizare a unităților de învățământ, dar și de digitalizare a serviciilor administrației publice locale. Planul menționat a fost aprobat în unanimitate de voturi, urmând a fi pus în aplicare pe parcursul anilor 2025 și 2026.

Cea de-a doua temă inclusă pe ordinea de zi a ședinței a fost o informare privind criteriile de acordare a biletelor de tratament și modul de repartizare al acestora pentru beneficiari.

Criteriile de acordare a biletelor de tratament balnear pentru anul 2025, prin sistemul organizat și administrat de Casa Națională de Pensii Publice, pot fi consultate pe pagina de internet a Casei Județene de Pensii Giurgiu, la secțiunea ”Bilete tratament”.

Directorul executiv al C.J.P. Giurgiu a prezentat și situația cererilor depuse până la ora actuală pentru biletele de tratament balnear.

El și-a încheiat prezentarea transmițând că în urma evaluării activității din anul 2024 a tuturor caselor județene de pensii din România, C.J.P. Giurgiu a obținut locul 3 în clasament, înregistrând indicatori de performanță foarte buni.

Cea de-a treia temă abordată în cadrul ședinței a fost referitoare la situația plăților efectuate în anul 2024 de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Giurgiu, la toate formele de sprijin.

Reprezentanta APIA Giurgiu,  Elena Neacșu a precizat că anul 2024 a adus rezultate foarte bune în ceea ce privește plățile către fermieri și că speră ca în anul 2025 fondurile alocate să fie și mai mari.

La finalul ședinței, prefectul județului Giurgiu l-a felicitat pe directorul executiv a Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu, Andrei Darie, care a coordonat activitatea Comisiei mixte de control în perioada sărbătorilor pascale și a zilelor municipiului Giurgiu, pentru faptul că a acționat în primul rând pentru prevenirea unor eventuale nereguli și pentru că a demonstrat că siguranța alimentară a cetățenilor este vitală.

Nu în ultimul rând, prefectul județului Giurgiu, prof. Ion Ghimpețeanu  a dorit să reitereze angajamentul față de cetățeni și față de toți factorii instituționali implicați în organizarea alegerilor prezidențiale din data de 4 mai, de a veghea cu maximă atenție și seriozitate la respectarea legii, astfel încât procesul electoral să fie unui corect, echidistant și să se desfășoare în condiții optime.

 

(Jurnal)

Articolul Care au fost temele ordinii de zi a ședinței de lucru a Colegiului Prefectural Giurgiu, din 24 aprilie 2025 apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Membrii Colegiului Prefectural Giurgiu s-au reunit în ședință de lucru joi, 24 aprilie,  prezidată de către prefectul județului, prof. Ion Ghimpețeanu și respectiv, subprefectul Dragoș Udvuleanu.  Ordinea de zi a cuprins trei teme importante. În debutul ședinței, prefectul județului Giurgiu, prof. Ion Ghimpețeanu  a prezentat noua conducere a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu […]

Articolul Care au fost temele ordinii de zi a ședinței de lucru a Colegiului Prefectural Giurgiu, din 24 aprilie 2025 apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/care-au-fost-temele-ordinii-de-zi-a-sedintei-de-lucru-a-colegiului-prefectural-giurgiu-din-24-aprilie-2025/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 26 aprilie 2025 13:13

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.