De la visul din 1881 la sfinţirea de azi

Interviu exclusiv cu părintele Emil Nedelea Cărămizaru: „O catedrală vie pentru poporul român”

Astăzi, 26 octombrie 2025, este o zi istorică pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru întreaga națiune. După mai bine de un secol de așteptare, visul unei catedrale naționale prinde viață. Catedrala Națională (Catedrala Mântuirii Neamului) din București a fost sfințită în prezența a zeci de mii de credincioși, ierarhi din țară și din străinătate, precum și oficialități de stat. Evenimentul are loc chiar de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului, ceea ce îi oferă o semnificație spirituală aparte.

Ideea ridicării unei catedrale naționale nu este una recentă. Primele discuții apar în anul 1881, într-un context istoric special, după Unirea Principatelor Române. Poetul Mihai Eminescu, care a fost prohodit la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din centrul Capitalei, atrăgea atunci atenția că România are nevoie de un astfel de lăcaș, „pe măsura unui popor dreptcredincios”. Un an mai târziu, în 1882, Regele Carol I a susținut în Parlament o lege care prevedea construirea unei catedrale dedicate eroilor din Războiul de Independență din 1877. Crizele economice și izbucnirea primului Război Mondial au blocat însă proiectul.

În perioada interbelică, ideea a fost reluată de Regele Ferdinand I, supranumit „întregitorul”, dar contextul tulbure al epocii, urmat de al doilea Război Mondial și apoi de regimul comunist, a împiedicat din nou construirea lăcașului. Ideologia comunistă, profund ateistă, nu a permis ridicarea unui asemenea simbol religios și național în inima Capitalei. Visul a rămas însă viu, purtat din generație în generație de ierarhi, preoți și credincioși.

Momentul decisiv a venit în 2010, când au început efectiv lucrările la noua Catedrală Națională. Amplasamentul a fost stabilit pe Dealul Arsenalului, în apropierea Palatului Parlamentului, un loc cu puternică încărcătură simbolică. Lucrările au fost complexe, implicând mii de oameni — arhitecți, ingineri, muncitori, sculptori și artiști — într-un proiect care a durat de 15 ani. Construcția, coordonată de Patriarhia Română, este astăzi cea mai înaltă catedrală ortodoxă din lume, depășind chiar și multe edificii celebre din Occident.

Costurile totale s-au ridicat la sute de milioane de euro, finanțarea venind dintr-o combinație de fonduri publice alocate de stat și autoritățile locale, dar și din donații și sponsorizări private. A fost un subiect intens discutat în spațiul public, dar reprezentanții Bisericii au explicat constant că edificiul nu este doar o clădire religioasă, ci un simbol identitar național, dedicat eroilor României. O parte semnificativă a investiției a fost direcționată către infrastructură, materiale de înaltă calitate, sisteme moderne de rezistență seismică și un program amplu de integrare a elementelor de artă bisericească.

De altfel, lucrările nu se opresc aici. Urmează finalizarea picturii monumentale în mozaic bizantin, amenajări interioare și exterioare, precum și spații destinate pelerinilor și evenimentelor religioase majore. Sfințirea de astăzi marchează finalul unei etape istorice, dar și începutul unei noi perioade în viața Bisericii Ortodoxe Române.

Pentru a înțelege mai bine semnificația acestui moment, am stat de vorbă cu părintele Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii Sfântului Gheorghe Nou din București, un loc încărcat de istorie și spiritualitate, aflat la kilometrul zero al Capitalei. Părintele Cărămizaru este doctor în teologie, autor de lucrări academice, misionar în comunități românești din Europa și Statele Unite ale Americii, și a slujit în trecut și în Giurgiu, unde a contribuit la restaurarea și sprijinirea unor biserici locale.

„Este într-adevăr o construcție eclezială unică, în peisajul catedralelor din România”, spune părintele Cărămizaru, subliniind că acest lăcaș nu este doar despre ziduri, ci despre suflete. „Este cea mai înaltă catedrală ortodoxă din lume, dar pe noi ne interesează ce va susține ea — adică sufletele românilor din capitală și de pretutindeni. Aceasta este dimensiunea ei ontologică. Sigur, o catedrală prin definiție este o clădire mare, eclezială. Eu merg adesea în Occident, în călătoriile mele misionare la comunitățile românești din Europa și din Statele Unite. Găsim atâtea catedrale mărețe, dar din păcate sunt goale și se vede un duh secular, de dezrădăcinare a ceea ce înseamnă credința creștină. România, din fericire, este un popor privilegiat care ține vie credința părinților, a bunicilor și a protopărinților noștri.”

El subliniază și faptul că această Catedrală nu este doar o construcție monumentală, ci una vie, formată din oameni: „Această catedrală este o catedrală vie pentru că este formată din sufletele noastre, dincolo de ziduri. Are frumusețea ei, sunt elemente de artă brâncovenească. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel iubește pe sfinții martiri brâncoveni, iubește arta brâncovenească și a luat elemente de artă bisericească din toate zonele țării. El este adevăratul ctitor al acestei catedrale și a îndeplinit dorința celor cinci patriarhi care au fost înaintea sa.”

Părintele amintește că ideea Catedralei Mântuirii Neamului este una care a traversat mai bine de un secol și a fost purtată de mari personalități istorice, de la Carol I până la ierarhii contemporani. „În anul centenar al Patriarhiei Române, când biserica noastră a căpătat statutul de patriarhie, s-a îndeplinit acest vis al sfințirii. Lucrările vor continua pentru că mai este de lucru la această pictură monumentală în mozaic bizantin, și sunt convins că poporul acesta binecredincios va fi alături în continuare de această frumoasă zidire reprezentativă. Trebuie spus clar: este o biserică identitară, ține de entitatea noastră națională. Este o biserică națională pentru că aparține națiunii române.”

Sfințirea de astăzi nu înseamnă doar inaugurarea unui lăcaș monumental, ci și o reafirmare a identității spirituale a poporului român. Catedrala Mântuirii Neamului devine un simbol al continuității între trecut și prezent, între generațiile care au visat la acest moment și cele care îl trăiesc acum.

Evenimentul a reunit ierarhi din numeroase biserici ortodoxe surori, oficialități de stat, cler și mii de credincioși. Este începutul unei noi etape — nu doar în viața Bisericii, ci și în conștiința națională. Zidurile impresionante, turlele semețe și pictura monumentală nu ar fi existat fără credința și perseverența a generații întregi.

Așa cum spune părintele Emil Nedelea Cărămizaru, „această Catedrală aparține națiunii române”. Iar momentul sfințirii sale nu este doar o pagină din istoria bisericii, ci o filă importantă din istoria României moderne.

Interviu exclusiv cu părintele Emil Nedelea Cărămizaru: „O catedrală vie pentru poporul român” Astăzi, 26 octombrie 2025, este o zi istorică pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru întreaga națiune. După mai bine de un secol de așteptare, visul unei catedrale naționale prinde viață. Catedrala Națională (Catedrala Mântuirii Neamului) din București a fost sfințită în prezența … Citește mai mult