De unde vine urarea „Să trăieşti cu numele!“  Ce se ascunde în spatele acestor cuvinte…

Ziua numelui, în cazul de față, Floriile, este un mare prilej de bucurie pentru sărbătoriți.

De cele mai multe ori acesta este de prieteni și familie cu urarea: „Să trăieşti cu numele!”. Ce înseamnă de fapt acest lucru? Ce se scunde în spatele acestor cuvinte?

După cucerirea Constantinopolului de către turci, în anul 1453, sultanul Mahomed al II-lea a acordat creştinilor de aici o serie de favoruri, printre care posibilitatea de a-şi alege un patriarh ce a devenit ulterior primul ierarh al creştinilor din Imperiul otoman.

Giannis Patsonis, în volumul „ Vasul pocăinţei – Viaţa minunată a noului mucenic Agathanghelos”, vorbeşte despre islamizările în masă care s-au petrecut după acest moment.

„…islamizările în masă se înregistrau în cazul în care era ameninţată siguranţa statului (revolte, refuzul plăţii birului etc.), şi atunci constituiau un instrument de pedepsire a vasalilor nesupuşi. Turcii arătau o oarecare toleranţă faţă de religia creştină, din motive economice şi financiare, dar şi pentru că aveau nevoie de supuşi pentru a cultiva pământul, întrucât purtau războaie continue”, mai scrie Giannis Patsonis.

Autorul mai spune că, pe lângă islamizarea în masă, în regiunile balcanice (Albania, Bosnia) exista obiceiul  luării „cu japca” a copiilor.

„Iar creştinii se temeau atât de mult de luarea cu japca a copiilor lor, încât de sărbători rugăciunea lor era: Să trăieşti cu numele tău! Adică, să trăieşti cât timp te cheamă Dumitru, Gheorghe, Vasile, iar dacă e să te prindă şi să-ţi schimbe numele în Murat, Osman, Mahmed, mai bine să nu trăieşti.

 Ortodocşii turcofoni spuneau rugăciunea aceasta astfel: „isminlem giasa.”

În aceeaşi carte se arată că în anul 1583, Murat al III-lea a luat la oaste 200.000 de copii creştini, pe care i-a făcut ulterior ieniceri.

„Islamizarea unui creştin era sărbătorită de către turci cu mare bucurie: îl plimbau pe un cal împodobit, ca să vadă poporul, iar  mulţimea îl conducea cu arme şi săbii, trăgând cu puştile şi strigând şi lovind tobele în atmosferă de sărbătoare”, mai scrie Giannis Patsonis.

O altă explicație a expresiei își găsește materializare în însăși Sfânta Taină a Botezului. Pentru creștini, numele dat la botez este extrem de important. Dacă nașii vor alege un nume de sfânt pentru bebeluș, atunci acesta va fi însuși izvorul tuturor foloaselor pe care cel botezat le va avea în viață.

Astfel, urarea „Să trăieşti cu/cât numele!” însemna, odinioară, „să trăiești cât numele sfântului” al cărui nume îl porţi… adică veşnic! Era o urare de sănătate, de viață și de mântuire totodată.

Sursa: Cosmin Șontică

Articolul De unde vine urarea „Să trăieşti cu numele!“  Ce se ascunde în spatele acestor cuvinte… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Ziua numelui, în cazul de față, Floriile, este un mare prilej de bucurie pentru sărbătoriți. De cele mai multe ori acesta este de prieteni și familie cu urarea: „Să trăieşti cu numele!”. Ce înseamnă de fapt acest lucru? Ce se scunde în spatele acestor cuvinte? După cucerirea Constantinopolului de către turci, în anul 1453, sultanul […]

Articolul De unde vine urarea „Să trăieşti cu numele!“  Ce se ascunde în spatele acestor cuvinte… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.