Federația Română de Fotbal prin Comitetul Executiv, schimbă din nou în timpul sezonului regulamentul fotbalistic, sub pretextul de a ajuta echipele care întâmpină probleme în această perioadă de pandemie.
De acum, arbitrii vor trebui să aștepte 30 de minute de la ora de start a partidei, nu 15 minute cum era prevăzut până acum, în cazul în care clubul organizator are probleme în a asigura asistența medicală.
Federalii au decis că noua regulă să fie valabilă doar până la finalul sezonului aflat în desfășurare.
Textul art. 14 alin. 2 din ROAF face următoarele precizări:
„Dacă una din echipe, ambele echipe sau asistența medicală se prezintă la teren după ce arbitrul a fluierat sfârșitul jocului, respectiv după timpul regulamentar de 15 minute, respectiv 30 de minute în cazul asistenței medicale, se vor aplica sancțiuni regulamentare. În toate cazurile, arbitrul jocului va cronometra perioada de 15 sau 30 de minute, după caz, în prezența sau cu înștiințarea expresă a delegatului de joc sau oficialului responsabil de turneu, dacă este cazul, și a delegaților celor două echipe și va anunța și arăta expirarea termenului mai sus menționat, conform cronometrului deținut.
Prezenta modificare este valabilă doar până la finalul sezonului 2021/2022”, sună decizia din 3 noiembrie 2021, a Comitetului Executiv al FRF.
(Costel Spînu)
Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: FRF sare în ajutorul echipelor, invocând pandemia
Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.