Incendiu puternic la Letca Nouă: Aproximativ 100 de baloți de ovăz au fost distruși de flăcări
Un incendiu de proporții a izbucnit ieri după-amiază într-o gospodărie din localitatea Letca Nouă, unde aproximativ 100 de baloți de ovăz au fost cuprinși de flăcări. Proprietarii, ajutați de câteva persoane din vecinătate, au încercat să stingă incendiul folosind mijloacele disponibile, însă eforturile lor au fost zadarnice până la sosirea pompierilor.
La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Secției de Pompieri Mihăilești, cu o autospecială de stingere. Pompierii au constatat că baloții erau depozitați sub formă de căpiță, iar incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum, semn că focul avansa rapid.
Investigațiile preliminare indică faptul că focul a fost cauzat, cel mai probabil, de efectul termic, pe fondul unor condiții improprii de depozitare.
Având în vedere apropierea campaniei agricole, autoritățile reamintesc cetățenilor că furajele pot deveni extrem de periculoase dacă nu sunt manipulate și depozitate corespunzător. Acestea se pot autoaprinde atunci când sunt stocate cu un conținut ridicat de umiditate sau în spații slab ventilate. Totodată, sunt foarte ușor inflamabile în prezența unei surse deschise de foc.
Recomandări pentru prevenirea incendiilor de furaje:
-
Depozitați paiele și fânul doar după ce au fost bine uscate;
-
Evitați depozitarea baloților pe sol umed;
-
Alegeți locații cât mai apropiate de surse de apă;
-
Nu fumați și nu folosiți flacără deschisă în apropierea furajelor;
-
Asigurați distanțe de siguranță față de locuințe, anexe și adăposturi pentru animale;
-
Îngrădiți și curățați zona de vegetație uscată;
-
Mențineți liber accesul pentru autospecialele de intervenție.
Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime, însă pagubele materiale sunt semnificative. Autoritățile atrag atenția asupra respectării măsurilor de siguranță pentru a preveni tragedii similare.
ISU Giurgiu
Articolul Incendiu puternic la Letca Nouă: Aproximativ 100 de baloți de ovăz au fost distruși de flăcări apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Un incendiu de proporții a izbucnit ieri după-amiază într-o gospodărie din localitatea Letca Nouă, unde aproximativ 100 de baloți de ovăz au fost cuprinși de flăcări. Proprietarii, ajutați de câteva persoane din vecinătate, au încercat să stingă incendiul folosind mijloacele disponibile, însă eforturile lor au fost zadarnice până la sosirea pompierilor. La fața locului a […]
Articolul Incendiu puternic la Letca Nouă: Aproximativ 100 de baloți de ovăz au fost distruși de flăcări apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/incendiu-baloti-ovaz-letca-noua/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 22 iunie 2025 19:11