Înfrângere pentru Dunărea Giurgiu în deplasarea cu Axi Arena 0-1 (0 – 0)

Dunărea Giurgiu a ajuns la două înfrângeri în Liga a III-a, după ce a pierdut la limită, scor 1-0 (0 –0 ), vineri după amiază, meciul din deplasare cu Axi Arena, meci care a contat pentru etapa a 8-a din seria a 5-a.
Chiar dacă a fost o înfrângere la limită, asta înseamnă totuși un nou eșec, în fața unei echipe care a pierdut ultimele patru meciuri.
După cele trei deplasări din care echipa a revenit cu cinci puncte, suporterii aveau motive să creadă că formația alb-albastră va continua să adune puncte prețioase în eșalonul trei. De această dată însă, jocul nu a mers conform așteptărilor, deși nici gazdele nu au rupt gura târgului prin jocul prestat.
Singurul gol al meciului a fost marcat de Robert Dinu, în minutul 60. Din păcate oaspeții au evoluat cu doi jucători mai puțin, Mănăilă și Cazacu, doi jucători ce au fost eliminați în minutele 56 și 79. Primul, pentru cumul de cartonașe galbene, iar cel de al doilea, pentru un fault din postura de ultim apărător.
Articolul Înfrângere pentru Dunărea Giurgiu în deplasarea cu Axi Arena 0-1 (0 – 0) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Dunărea Giurgiu a ajuns la două înfrângeri în Liga a III-a, după ce a pierdut la limită, scor 1-0 (0 –0 ), vineri după amiază, meciul din deplasare cu Axi Arena, meci care a contat pentru etapa a 8-a din seria a 5-a. Chiar dacă a fost o înfrângere la limită, asta înseamnă totuși un […]
Articolul Înfrângere pentru Dunărea Giurgiu în deplasarea cu Axi Arena 0-1 (0 – 0) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/infrangere-pentru-dunarea-giurgiu-in-deplasarea-cu-axi-arena-0-1-0-0/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 11 octombrie 2025 12:13