IPJ Giurgiu. DIN SUFLET, PENTRU SUFLETE!

IPJ Giurgiu. DIN SUFLET, PENTRU SUFLETE!

La fel ca anii trecuți, în preajma sărbătorii Crăciunului, mai mulți polițiști din cadrul Poliției oraș Mihăilești au vizitat o familie nevoiașă, din satul Novaci, județul Giurgiu.

Prin gestul lor, polițiștii au dorit ca acestă familie să simtă cu adevărat spiritul Crăciunului și să știe că oamenii legii sunt alături de ei, în prag de sărbători.

Prin efortul comun, a fost colectată o sumă de bani, după care au pregătit pachețele cu dulciuri, jucării și hăinuțe, pentru ca sărbătorile să le fie vesele și pline de iubire.

Polițiștii au ascultat colindele copiilor și i-au transmis Moșului că cei mici au promis că vor fi și mai cuminți, după care au împărțit cadourile.

Sărbătorile sunt un prilej minunat de a ne apropia unii de ceilalți, dar și de a ne implica în acțiuni de caritate, pentru a le face surprize frumoase celor mai puțin norocoși.

Noi, polițiștii, le mulțumim pentru că ne-au dat prilejul să facem parte din această poveste care este, în esență, despre a dărui din suflet și cu sufletul din timpul, grija și iubirea față de cei de lângă noi!

La fel ca anii trecuți, în preajma sărbătorii Crăciunului, mai mulți polițiști din cadrul Poliției oraș Mihăilești au vizitat o familie nevoiașă, din satul Novaci, județul Giurgiu. Prin gestul lor, polițiștii au dorit ca acestă familie să simtă cu adevărat spiritul Crăciunului și să știe că oamenii legii sunt alături de ei, în prag de […]


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/ipj-giurgiu-din-suflet-pentru-suflete/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 15 decembrie 2023 19:08

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.