ISU Giurgiu: Incendiu la o locuință din satul Anghelești, comuna Bucșani

ISU Giurgiu: Incendiu la o locuință din satul Anghelești, comuna Bucșani

incendiu

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos au fost solicitați să intervină, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o casă din localitatea Anghelești, comuna Bucșani.
Ajunși la fața locului cu două autospeciale de stingere, aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta în interiorul locuinței și la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 70 mp.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații închise.
Pentru a evita producerea unor astfel de evenimente, pompierii reamintesc cetățenilor câteva reguli simple, dar esențiale:

✔️asigurați-vă că brichetele, lumânările sau chibriturile sunt complet stinse înainte de a părăsi încăperea;
✔️supravegheați permanent mijloacele de încălzire sau iluminat cu flacără deschisă;
✔️depozitați materialele combustibile la distanță față de sursele de foc.

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos au fost solicitați să intervină, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o casă din localitatea Anghelești, comuna Bucșani. Ajunși la fața locului cu două autospeciale de stingere, aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta în interiorul locuinței și la nivelul acoperișului, pe o […]


Autorul articolului Editor
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: http://giurgiupesurse.ro/isu-giurgiu-incendiu-la-o-locuinta-din-satul-anghelesti-comuna-bucsani/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiupesurse.ro/feed/
Titlu original Giurgiu Pe Surse – actualitate giurgiu, administratie giurgiu, stiri politice, social economic, editoriale giurgiu, dezvaluiri, soc, cancan, stiri locale
Data originala articol 23 septembrie 2025 21:07

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.