La un pas de tragedie: șapte butelii scoase de pompieri dintr-o casă în flăcări

Un incendiu violent a izbucnit, în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Oncești. Flăcările au cuprins două anexe și s-au extins la acoperișul locuinței.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu două autospeciale de stingere, o cisternă și o ambulanță SAJ. O femeie în vârstă de 69 de ani a fost preluată de echipajul medical, a primit îngrijiri, însă a refuzat transportul la spital.

Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 350 mp. Pe timpul intervenției, aceștia au evacuat șapte butelii din zona afectată, eliminând astfel riscul unei explozii.

Au ars acoperișul casei în proporție de 40%, anexele, aproximativ două tone de material lemnos, mobilier, articole textile, anvelope și alte bunuri.

Restul locuinței și imobilele învecinate au fost salvate, fiind evitată propagarea incendiului.

Cauza probabilă a producerii incendiului o reprezintă jarul sau scânteile provenite de la o afumătoare.

Informare preventivă

Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

  • supravegheați afumătorile pe timpul funcționării;
  • nu folosiţi afumători improvizate: pentru a le construi, trebuie utilizate cărămizi şi materiale incombustibile;
  • amplasați afumătorile la distanță de celelalte construcţii din gospodărie;
  • nu așezați afumătorile în magazii, poduri, sub şoproane sau în apropierea materialelor combustibile.

ISU Giurgiu

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.