Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu deplânge cu profundă tristețe trecerea la cele veșnice a Dr. Mihai Păun, medic primar în specialitatea radiologie și imagistică medicală – un profesionist desăvârșit, un coleg deosebit și un om de o rară noblețe sufletească.
De-a lungul întregii sale cariere, Dr. Mihai Păun s-a remarcat prin competență, rigoare profesională, dar mai ales prin echilibru, modestie și o umanitate profundă. A fost mai mult decât un medic – a fost un sprijin pentru pacienți și un model pentru tinerii colegi.
Plecarea sa lasă în urmă un gol imens în inimile celor care l-au cunoscut, dar și o moștenire de respect și apreciere care nu se va stinge.
În aceste momente de durere, suntem alături de familia îndurerată, căreia îi transmitem cele mai sincere condoleanţe.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Veșnică pomenire, Domnule Doctor!
Colectivul Spitalului Județean Giurgiu
N.red: Trupul neînsufleţit al fregreatului medic este depus la Capela Catedralei Episcopale „Adormirea Maicii Domnului”.
Va fi condus pe ultimul drum mâine, 22 mai, la Cimitirul „Sfântul Haralambie”, de pe şoseaua Sloboziei.
Reflectorul de Sud