Marian Mina, deputat PSD: Gata, domnule premier Bolojan, opriţi-vă din văicăreli şi reveniţi la priorităţile de guvernare!
Intrăm în criză de timp iar românii s-au săturat de tergiversări, abordări greșite, inaplicabile sau neconstituționale.
Gata, domnule premier Bolojan, a fost stabilită data alegerilor parţiale, s-a închis tema de dispută politică, aşa că trebuie să treceţi ACUM la finalizarea tututor măsurilor fără de care bugetul anului viitor nu poate fi construit:
– Proiectul privind administrația locală, dar și centrală
– Cele două proiecte ale PSD privind stimularea economică
– Creșterea salariului minim
– Proiectul care conține măsuri fiscale – reîntors în Parlament din cauza prevederii neconstituționale referitoare la utilizarea detectorului pe minciuni în ANAF și la Vamă
Domnule premier, vă amintim că noi, PSD, am depus, deja de câteva săptămâni bune, proiectele privind stimularea economică, am prezentat soluțiile adecvate pentru reducerea cheltuielilor în administrație şi am propus corecturile necesare pentru excesele ori greșelile din pachetele asumate de dumneavoastră!
PSD acționează cu toată buna credința și pretinde, absolut justificat, același lucru de la partenerii săi politici!
Aşadar, este timpul să treceţi şi dumneavoastră la treabă şi este OBLIGATORIU ca TOATE măsurile prevăzute/convenite în Coaliție să fie adoptate în final de Parlament și promulgate, pentru că altfel nu pot fi luate în calcul la proiecția bugetară pentru 2026!

Autorul articolului Editor
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: http://giurgiupesurse.ro/marian-mina-deputat-psd-gata-domnule-premier-bolojan-opriti-va-din-vaicareli-si-reveniti-la-prioritatile-de-guvernare/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiupesurse.ro/feed/
Titlu original Giurgiu Pe Surse – actualitate giurgiu, administratie giurgiu, stiri politice, social economic, editoriale giurgiu, dezvaluiri, soc, cancan, stiri locale
Data originala articol 27 octombrie 2025 22:11
