Atenționare meteorologică: Cod galben de instabilitate atmosferică în județul Giurgiu
În perioada 08 mai, ora 14:00 – 09 mai, ora 03:00, județul Giurgiu va fi sub incidența unui cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Fenomenele se vor manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice și intensificări scurte ale vântului, cu rafale ce vor atinge 50-70 km/h.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor atinge 15-25 l/mp, iar local pot ajunge la 30-50 l/mp. Vor fi posibile vijelii și grindină.
Evoluția fenomenelor meteorologice va fi monitorizată constant prin Centrul Operațional al ISU Giurgiu. Echipajele de pompieri de la toate subunitățile sunt pregătite să intervină rapid, în sprijinul cetățenilor.
Pentru prevenirea inundațiilor, este important să curățați din timp șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a asigura evacuarea apelor pluviale. De asemenea, evitați aruncarea de gunoaie menajere sau resturi vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile și canalele de colectare a apei.
În această perioadă, recomandăm respectarea următoarelor măsuri de precauție:
✔️ Fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care pot fi doborâți.
✔️ Nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care au elemente ce pot fi smulse de vânt. Evitați adăpostirea aproape de construcții improvizate.
✔️ Parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate.
✔️ Nu atingeți firele de electricitate căzute la pământ.
Informații suplimentare despre comportamentul în situații de urgență și despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase sunt disponibile pe portalul fiipregatit.ro și prin aplicația DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
Articolul Atenționare meteorologică: Cod galben de instabilitate atmosferică în județul Giurgiu apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
În perioada 08 mai, ora 14:00 – 09 mai, ora 03:00, județul Giurgiu va fi sub incidența unui cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Fenomenele se vor manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice și intensificări scurte ale vântului, cu rafale ce vor atinge 50-70 km/h. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, […]
Articolul Atenționare meteorologică: Cod galben de instabilitate atmosferică în județul Giurgiu apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/od-galben-giurgiu-08-09-mai/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 8 mai 2025 15:13