Timeea, 21 de ani, însărcinată în 3 luni, tromboză venoasă, a murit cu zile la Neurochirugie Cluj. Medicii nu i-au mai putut salva viața. Tromboza venoasă se numără între efectele vaccinării Covid, potrivit unui studiu Lancet
Tânăra Timeea în vârstă de 21 de ani, însărcinată în 3 luni, care a fost internată în stare gravă în 7 august la Secția de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj-Napoca, a murit miercuri, 17 august 2022, Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg
DISPARIȚII MISTERIOASE
Ca să-nchidem cercul pe ziua de azi pe tema părinților „grijulii”, unde au dispărut toate mămicuțele și toți tăticuții cu spume epileptice la gură pentru că „îngerașul” se surmenează de la activități școlare de nivel de școală ajutătoare acum, când mor tinerii pe bandă rulantă „în mod inexplicabil”? Read MoreCiteste pe larg
Rusia a schimbat condițiile pentru o întâlnire dintre Putin și Zelenski
Rusia și-a schimbat poziția în privința întrevederii președintelui rus, Vladimir Putin, cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski și a atenuat condițiile pentru organizarea unor negocieri față în față, a anunțat postul de televiziune CNN Türk, citând surse din Guvernul Turciei, scrie agenția Rambler.ru. Anterior, condiția obligatorie a Moscovei a fostCiteste pe larg
LA VOLAN, SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI
Nouă listă incompletă: 1249 de sportivi care au suferit stop cardiac și probleme grave, 847 de morți în rândul acestora, după vaccinul Covid
Cu siguranță, nu este normal ca atât de mulți sportivi, în principal tineri, să sufere de stopuri cardiace sau să moară în timp ce se află pe terenul de joc, așa cum s-a întâmplat anul acesta. Multe dintre aceste probleme cardiace și decese au survenit la scurt timp după ceCiteste pe larg
Coșmarul NU s-a încheiat: Vânătoare de Oameni la Shanghai (VIDEO)
Demența COVID continuă în China. Nicăieri nu ești în siguranță. Nicăieri nu te poți ascunde de mâna lungă a „autorităților sanitare”. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Pantanassa” – izbăvitoarea de cancer, cu o reproducere și la Mănăstirea Radu Vodă din București. Sf. Mc. Flor și Lavru și Sf. Sfințit Mc. Emilian (18 august)
Astazi se mai serbeaza si Icoana Maicii Domnului „Pantanassa” Vindecatoare de cancer (exista o replica la Manastirea Radu Voda in alveola din partea stanga langa moaste). Pentru fetita parintelui Buca si a altor copilasi bolnavi de cancer care va binevoi Domnul sa ii izbaveasca de aceasta boala grea: Read MoreCiteste pe larg
Cora Muntean: Mama noastră
Acum câteva zile, în metrou era o adolescentă care luase o poziție provocatoare. În pantaloni scurți mulați, mai mult chiloți, fata își întindea lasciv picioarele lungi până la jumătatea vagonului. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg
UE l-a lăsat din brațe pe Zelenski
În ciuda discursului belicos al liderilor europeni la adresa Rusiei și a declarațiilor de solidaritate cu Kievul, ajutoarele militare pentru Ucraina au scăzut continuu din aprilie încoace. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg