Sfântul Emilian a pătimit pentru credința sa în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), când acesta ridicase prigoană mare împotriva creștinilor. Astfel, cu o nedreaptă poruncă, acel împărat urâtor de Dumnezeu a umplut cetățile Imperiului cu sângele nevinovat al mărturisitorilor lui Hristos Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

In timpul ăsta, realizând că ceva nu e bine, întreb sfioasă: – Murim, tăticule? – Nu murim, tăticule!, îmi răspunde, în schimb, sora mea cu optimism in glas. Nu murim, Tată! Suntem cu Tine! Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Comentariul Purtătoarei de Cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Maria Zaharova, cu privire la decizia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România de a cerceta „infracţiuni contra umanității”, care ar fi comise contra cetățenilor români în timpul operaţiunii militare speciale din Ucraina. AmCiteste pe larg

Noi nu trebuie sa ne abatem de la drumul cunoscut, pentru ca am constatat că atunci când o facem greșim. Am și auzit ca suport al justificării că avem o proteină nouă, eu le-am spus că lăcustele trăiesc tot pe pământ, ele mănâncă vegetație. Adică nu reprezintă o sursă sigură.Citeste pe larg

„Să fi învățat eu toate școlile din lumea asta, cele mai înalte școli, ca școala suferinței nici o școală nu mi-ar fi fost de folos. Școala aceea a suferinței a fost cea mai de preț școală a mea. Mult mai de preț decât toate școlile teologice ce le-am urmat.” –Citeste pe larg

Aceasta nu este nicidecum o opțiune, o propunere facultativă adresată doar celor care doresc să primească un „bonus” în Împărăția lui Dumnezeu, ci este o poruncă, și una dintre cele mai importante din Sfânta Scriptură, către tot omul ce urmează cuvântul Domnului. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Minunata lume nouă? Noile buletine electronice pe care dorește Ministerul Afacerilor Interne (MAI) să le emită începând cu 2031 vor avea cipuri încorporate și vor putea fi folosite și la plăți, care vor putea fi foarte ușor urmărite, devenind astfel un instrument de control social. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Războiul dintre Rusia și Ucraina nu ajuns încă în România dar militarii români mor pe capete din motive necunoscute. Numai la Brigada 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza” au murit subit trei militari în ultima perioadă: Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg