Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, joi seara, că deşi România are „creşterea economică cea mai mare din Europa”, aceasta nu se regăseşte în buzunarele oamenilor, prin urmare, guvernul va trebui să vină cu un nou pachet social. „Ştiţi foarte bine că de când am intrat la guvernare am venitCiteste pe larg

Tatăl premierului britanic Boris Johnson, Stanley, în vârstă de 81 de ani, a obţinut miercuri cetăţenia franceză, informează joi AFP, citând Ministerul Justiţiei francez, anunță agerpres. <!–-> Conservator la fel ca fiul său Boris, defavorabil Brexitului în 2016 înainte de a-şi schimba opinia în anul următor, Stanley Johnson, născut peCiteste pe larg

Fostul președinte american George W. Bush a spus, printr-o scăpare freudiană, că este de condamnat „decizia unui om de a întreprinde o invazie complet nejustificată și brutală” în… Irak, țara pe care chiar el a invadat-o și distrus-o, lăsând în urmă sute de mii de victime. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

În momentul intonării imnului României, mai mulți suporteri în negru ai echipei din Sfântu Gheorghe,care afișaseră și o cârpă cu TRANSILVANIA, s-au întors cu spatele. Apoi, după imn, aceștia au scandat „Ungaria, Ungaria!” Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

O gripă transformată în prostituată de lux! Pe bani mulți! Din banii ăștia, au fost plătite slugile: 90% din așa zisă presa, pe cei care nu știu să facă nimic, adică influencerii vieții, pe tot felul de cretini așa-zise vedete de carton, să mănânce rahat cu polonicul! Read More Sursa:Citeste pe larg