Dănuț Pop, liderul Partidului Ecologist Român ironizează PNL-ul, numindu-l `o caricatură tristă`: `PNL seamănă din ce în ce mai mult cu o caricatură tristă. Și-au făcut cuib în acest partid toți oportuniștii, golanii și incompetenții care urcându-se pe munca altora, ajung în funcții care-i depășesc cu mult. Ilustrul Gheorghe FluturCiteste pe larg

Hidrologii au emis, miercuri, o atenţionare Cod galben vizând bazinele râurilor Vişeu, Iza, Someş, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa, Siret. Sunt aşteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale,Citeste pe larg

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de Lege privind modificarea art.65 alin.(5) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul extinderii categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, cu persoanele care au locuit cel puţin 30 de aniCiteste pe larg

Premierul Nicolae Ciucă a spus că vizita la Kiev a avut două obiective, și anume „exprimarea solidarității și condamnarea fermă a invaziei ruse” și ”sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei”. Premierul Nicolae Ciucă a declarat, după întâlnirea avută la Kiev cu omologul său ucrainean Denys Shmyhal, că România esteCiteste pe larg

Iată ce se întâmplă pe piața valutară din România și din lume. Sunt informațiile zilei – 27 aprilie 2022.   Investitorii au prăbușit EURO. Au cumpărat DOLARI Euro a scăzut astăzi, 27 aprilie 2022, la cel mai slab nivel din 2017 încoace, deoarece investitorii tot mai îngrijoraţi de perspectivele deCiteste pe larg

Reţeaua socială Truth, impulsionată de fostul preşedinte al SUA Donald Trump (2017-2021), a fost aplicaţia gratuită cea mai descărcată marţi pe telefoanele iPhone în Statele Unite. Secţiunea „aplicaţii gratuite top” a App Store din SUA a fost condusă de Truth Social, urmată pe locul doi de Twitter. Secţiunea „aplicaţii gratuiteCiteste pe larg

Este de observat că autoritățile guralive de la Kiev acuză statele occidentale de „complicitatea la crimă” pentru că nu stopează importurile de gaze din Rusia dar țeava Gazprom pe care se scurge complicitatea e chiar pe teritoriul Ucrainei. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

„Noaptea trecută mai multe drone au fost observate deasupra satului Cobasna din raionul Rîbnița. Aparatele de zbor au fost lansate din Ucraina. În dimineața zilei de 27 aprilie, în jurul orelor 08:45, din direcția ucraineană s-au tras focuri de armă în direcția localității Cobasna” Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă (PNL), a efectuat, marți, 26 aprilie 2022, o vizită de lucru în Ucraina, la Kiev, pe parcursul căreia a fost însoțit de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu (PSD), și de ministrul afac Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg