Nicușor Dan a anunțat că este blocată suma principală, adică 75 de milioane de euro, precum și dobânda penalizatoare până în anul 2020, când s-a declanșat litigiul, în total 120 de milioane de euro.  Cât  timp sunt blocate conturile, Primăria poate plăti cheltuielile curente precum salarii, întreținere și subvenții, darCiteste pe larg

UPDATE:  ​Curtea Constituţională a României a decis, joi, că legea PSD prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor este neconstituțională, susțin surse oficiale. Cu șase voturi pentru și trei împotriva, judecătorii constituționaliau decis ca aleșii să-și primească pensiile speciale înapoi. Pensii speciale. Peste 70 de foşti parlamentari au acţionatCiteste pe larg

Un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, precum și Icoana Maicii Domnului „Panagia Soumela”, vor fi aduse spre închinare cu ocazia hramului de primăvară al Mănăstirii Pantocrator din județul Teleorman, sărbătorit în Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Sfânta Irina a fost singura fiica a lui Liciniu, rege în cetatea Maghedon. Sfânta Muceniță Irina s-a născut păgână, iar numele ei a fost la început Penelope. Când a împlinit șase ani, tatăl ei a zidit pentru ea, dincolo de cetate, un turn cu Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg