Jocuri și concursuri 4
În relațiile dintre țări, ideea de morală, așa cum o vedem noi în viața de zi cu zi, nu există. Iluzia pe care fiecare centru de putere o răspândește este că acțiunile sale sunt corecte, morale și eroice, e doar o propagandă pe care noi, oamenii obișnuiți, trebuie s-o înghițimCiteste pe larg
În teritoriile eliberate din regiunea Harkov ar putea fi organizat un referendum
Șeful administrației civile provizorii a regiunii Harkov, Vitali Gancev (în imagine), a declarat pentru RIA Novosti că, după stabilizarea situației din teritoriile eliberate ale regiunii s-ar putea organiza un referendum sau un sondaj de opinie în rândul cetățenilor privind viitorul politic al acestei zone. Foto: rg.ru ”Înțelegeți că, într-o societateCiteste pe larg
DEPUTATUL PSD DE GIURGIU – MARIAN MINA
Vae victis in Pax orcicum!
Iată, vine-o rachetuță, de la Putin, c-un mesaj de pace scris pe ea – cam așa s-ar traduce ultima ofertă de ”pace” pe care Kremlinul susține că ar fi avansat-o Kievului. Asta în timp ce Mariupolul, conform filmărilor făcute chiar de ruși, este tasat sub șenilele tancurilor și demolat, casăCiteste pe larg