PSD apasă pedala negocierilor, PNL trage de timp. Ce probleme mai întâmpină noua coaliţie
Negocierile pentru noul Guvern avansează lent. Un punct asupra căruia cele trei forţe au ajuns la o înţelegere la nivel de principiu, pe lângă rotaţia premierului la un interval de timp, fără a fi clar cine este prima formaţiune care dă şeful Guvernului, este împărţirea Executivului în baza ponderii parlamentare.Citeste pe larg
Va apărea DOOM ediția a III- a. „Remedial”, „selfie” şi prof”, printre cuvintele incluse în noua ediție
În cea mai recentă ediţie a Dicţionarului Ortografic, Ortoepic şi Morfologic (DOOM) al Limbii Române, care urmează să apară anul acesta, au fost incluse aproximativ 3.600 de cuvinte noi printre care și „remedial”, „selfie” şi prof” a declarat pentru News.ro, directorul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” alCiteste pe larg
VIDEO Return to Hogwarts: Actorii din „Harry Potter” se reunesc pentru o ediție specială, la 20 de ani de la lansarea primului film
Actorii din distribuţia originală a seriei de filme „Harry Potter” se vor reuni cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la proiecţia primului film pentru a-şi împărtăşi „călătoria magică”, relatează revista Variety, citată de Agerpres. O ediţie specială HBO Max intitulată Return to Hogwarts va fi lansată pe 1Citeste pe larg
Dan Bittman, făcut de râs de o fostă iubită. Femeia nu s-a mai putut abține: ”Să nu faceți ca el”
O fostă iubită îl atacă pe Dan Bittman și a transmis un mesaj prin care aruncă săgeți în direcția solistului trupei Holograf. Femeia i-a îndemnat pe cei care o urmăresc să nu facă precum fostul ei iubit, căruia i-a găsit și un nume ironic. Dan Bittman, ținta glumelor unei fosteCiteste pe larg
Afaceristul Dan Şova, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare. Ce acuzații i se aduc
Fostul senator român Dan Şova a fost condamnat de către Curtea de Apel Bucureşti la patru închisoare cu executare. Politicianul a primit decizia astăzi (n.r. – miercuri – 17 noiembrie). Acesta este acuzat de trafic de influenţă în dosarul “CET Govora”. Dan Şova, din nou în spatele gratiilor Fostul ministruCiteste pe larg
Deputatul Marian Mina: Situaţie absurdă în învăţământ – elevii sunt sancționați pentru ceva ce n-au făcut profesorii
Haosul din Învăţământ continuă, cu efecte dezastruoase pentru viitorul copiilor din ţara noastră! Fără să aibă vreo vină, sute de mii de elevi sunt condamnaţi, în continuare, la lipsa de Sursa: opiniagiurgiu.ro Articol sursa: Deputatul Marian Mina: Situaţie absurdă în învăţământ – elevii sunt sancționați pentru ceva ce n-au făcutCiteste pe larg
Câți bani a ajuns să facă Horia Brenciu de pe Youtube, cu podcasturile sale
S-a aflat câți bani a ajuns să facă Horia Brenciu de pe Youtube, cu podcasturile sale. Horia Brenciu și-a făcut intrarea pe Youtube în această toamnă, iar rezultatele deja încep să se vadă. Omul de televiziune ar putea câștiga din podcastul mii de dolari. Ce bani face Horia Brenciu peCiteste pe larg
Scumpiri în staţiunile de pe Valea Prahovei, înainte de începerea sezonul de schi
În scurt timp, sezonul de schi urmează să înceapă și vine cu veşti importante pentru toți turiştii. Astfel că transportul pe cablu urmează să se scumpească cu până la 20 la sută în două dintre cele trei staţiuni montane de pe Valea Prahovei. Scumpiri în staţiunile de pe Valea PrahoveiCiteste pe larg
Bilanţ COVID: Alte 3.500 de noi infectări în ultimele 24 de ore. Câte decese au fost raportate
Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00. Ieri, din totalul de 397 de pacienţi decedaţi, 363 erau nevaccinaţi şi 34 vaccinaţi. Cei 34 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani şi peste 80 de ani. 32 dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi prezentauCiteste pe larg
Organizaţie: Pfizer, BioNTech şi Moderna fac un profit „obscen” de pe urma pandemiei, în timp ce 98% din populaţia ţărilor sărace nu se vaccinează
Companiile şi-au vândut majoritatea dozelor ţărilor bogate, nu şi naţiunilor cu venituri mici, a declarat People’s Vaccine Alliance (PVA), o coaliţie care militează pentru un acces mai larg la vaccinurile COVID, scrie medicalxpress.com. Alianţa PVA estimează că cei trei vor obţine profituri înainte de impozitare de 34 de miliarde deCiteste pe larg
Cum se eliberau certificatele fictive de vaccinare la centrul din Petea: Între 250 şi 300 de euro pentru un document. Peste 140.000 euro, găsiţi la percheziţii
Normal 0 false false false EN-GB X-NONE X-NONE /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:”Tabel Normal”; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-priority:99; mso-style-parent:””; mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt; mso-para-margin-top:0cm; mso-para-margin-right:0cm; mso-para-margin-bottom:8.0pt; mso-para-margin-left:0cm; line-height:107%; mso-pagination:widow-orphan; font-size:11.0pt; font-family:”Calibri”,sans-serif; mso-ascii-font-family:Calibri; mso-ascii-theme-font:minor-latin; mso-hansi-font-family:Calibri; mso-hansi-theme-font:minor-latin; mso-bidi-font-family:”Times New Roman”; mso-bidi-theme-font:minor-bidi; mso-fareast-language:EN-US;} Hoblea Daniela-Ioana, asistentă medicală în cadrul Centrului de vaccinareCiteste pe larg
PSD apasă pedala negocierilor, PNL trage de timp. Ce probleme mai întâmpină noua coaliţie
Negocierile pentru noul Guvern avansează lent. Un punct asupra căruia cele trei forţe au ajuns la o înţelegere la nivel de principiu, pe lângă rotaţia premierului la un interval de timp, fără a fi clar cine este prima formaţiune care dă şeful Guvernului, este împărţirea Executivului în baza ponderii parlamentare.Citeste pe larg
CM 2022, preliminarii: Lista echipelor europene calificate la turneul final – Cine merge la baraj (Rezultate)
Olanda s-a calificat la turneul final al Campionatului Mondial din 2022 grație victoriei obținute marți în fața Norvegiei, scor 2-0, în ultima etapă a preliminariilor europene. Turcia și Ucraina vor juca la baraj. De știut: Echipele calificate direct la CM 2022: Serbia, Spania, Elveția, Franța, Belgia, Danemarca, Olanda, Croația, AngliaCiteste pe larg
Turneul Campioanelor: Garbine Muguruza, în marea finală – Victorie în două seturi cu Paula Badosa
Iberica Garbine Muguruza s-a calificat marți în finala Turneului Campioanelor după ce a câștigat în două seturi meciul jucat împotriva compatrioatei Paula Badosa. Muguruza a obținut victoria după o oră și 25 de minute de joc, scor 6-3, 6-3. Garbine a dominat confruntarea cu Badosa (cap de serie nr. 7):Citeste pe larg