Clipe grele pentru Nelu Ploieșteanu și familia lui, după ce artistul s-a infectat cu SARS-CoV-2. Acesta este internat în stare critică la Spitalul Floreasca. Nelu Ploieșteanu Foto: arhivă/ YouTube Starea artistului este una deosebit de delicată. Saturația de oxigen a ajuns la doar 50%, iar plămânii i-au fost afectați înCiteste pe larg

În timp ce recita o moțiune împotriva ministrului agriculturii, căruia îi reproșa că ”trăiește într-o lume paralelă”, Ciolacu viețuia într-o lume profund reală, în care banii și adevărul ies întotdeauna la suprafață, chiar și de sub revere. A-ți ține banii așa și acolo înseamnă mai multe lucruri. Că nu leCiteste pe larg

Președintele PSD Marcel Ciolacu a fost surprins cu bani în sacou, joi, în timpul unei conferințe de presă, după ce a avut o întâlnire cu reprezentanții fermierilor. Mai multe bancnote au ieșit din buzunarul interior al hainei sale, iar imaginile au devenit virale pe internet. La scurt timp, politicianul aCiteste pe larg

Tânărul care a fost vaccinat cu rapelul greşit a atras atenția că apare ”în acte” ca fiind neimunizat cu ambele doze. Statisticile oficiale nu reflectă ceea ce s-a întâmplat, de fapt, în cazul lui. El a precizat că gestul medicului Valeriu Gheorghiță de a-l suna după eroarea produsă a reprezentatCiteste pe larg

Ministrul Muncii a afirmat, joi seară, la Digi 24, că, după implementarea noi legi a salarizării pe care o propune, bugetarii care vor avea venituri mai mici „sunt cei care au acum venituri foarte mari”, iar în acest context ea a declarat că există, în sistemul bugetar salarii nete deCiteste pe larg

Persoane care nu au fost încă identificate deranjează orele online înjurând sau postând fotografii sau filmuţele porno la liceul de arte plastice din Cluj-Napoca. Părinţii au depus din luna noiembrie a anului trecut plângeri la Poliţie. Li s-a transmis că şcoala şi cu compania Adservio se vor ocupa, dar problemaCiteste pe larg

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, își prețuiește banii la fel de mult ca discursurile sau informațiile pe care urmează să le prezinte în conferințele de presă. Așa a reușit ca, în momentul în care a scos niște hârtii din buzunarul interior al sacoului, să tragă involuntar și câteva bancnote care auCiteste pe larg

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră GiurgiuÎn această perioadă se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă pentru a ieşi din România şi a intra în politiadefrontiera.ro Informare trafic automarfare, la graniţa cu Bulgaria – Politia de Frontiera În această perioadă se constată o creştere a număruluiCiteste pe larg

PSD Giurgiu a fost în direct. Conferință de presă susținută de președintele #PSD Marcel Ciolacu și deputatul PSD Adrian Chesnoiu după întâlnirea cu reprezentanții fermierilor, ai sindicatelor, asociațiilor și federațiilor din domeniul industriei agro-alimentare 4,6 K vizualizăriCiteste pe larg