Doi bărbaţi, lăsaţi să moară, pe marginea drumului. Au fost găsiţi abia după şase ore de la accident. Martorul, reţinut

Doi bărbaţi au fost lăsaţi să moară pe marginea drumului, în urma unui accident rutier ce a avut loc în județul Vâlcea. Un martor la tragedie a ales să nu sune la numărul de urgență și și-a văzut de drum, astfel că victimele au fost găsite abia după şase ore de la incidentul cumplit. Cel care ar fi trebuit să ceară ajutorul imediat a fost reținut.

Cine a sunat la numărul unic de urgență

În ciuda faptului că accidentul a avut loc în satul Botorani din comuna vâlceană Măciuca în noaptea dintre 13 și 14 martie, victimele au fost găsite abia dimineața, după șase ore de la tragedie. Un localnic a alertat autoritățile după ce a văzut mașina răsturnată. Acesta ar fi fost în drum spre o biserică, pentru slujba de duminică, atunci când a zărit automobilul pe marginea drumului.

Când au ajuns la faţa locului, poliţiştii au găsit o scenă cumplită. Mașina în care se aflau cei doi bărbați – unul în vârstă de 25 de ani și celălalt de 40 de ani, era un morman de fiare. Trupul neînsuflețit al uneia dintre victime fusese proiectat prin parbriz, după ce automobilul s-a izbit de un copac. Niciunul dintre cei doi nu mai era în viață.

Doi barbati, lasati sa moara, pe marginea drumului. Au fost gasiti abia dupa sase ore de la accident. Martorul, retinut
Accidentul din comuna Maciuca

Martorul la accident a fost reținut

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Cătălin Udrea, un martor la cumplitul accident, în vârstă de 38 de ani, a fost reținut, pentru că nu le-a acordat ajutor victimelor și nu a sunat la 112.

”La data de 17 martie, în urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală au dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate. Bărbatul urmează a fi prezentat magistraţilor pentru dispunerea de măsuri legale”, a declarat Cătălin Udrea.

Care a fost motivul pentru care martorul i-a lăsat pe cei doi bărbați să moară

Motivul pentru care martorul la accident i-a lăsat pe cei doi bărbați să moară pe marginea drumului ar fi fost consumul de alcool. Cei trei bărbați ar fi fost amici și ar fi băut împreună, după care au pornit către casă, cu două mașini. La un moment dat, una dintre mașini s-a izbit de un copac, iar martorul și-a continuat drumul cu mașina lui. Nu este exclusă nici ipoteza conform căreia a fost vorba despre o întrecere auto încheiată tragic.

Conform Codului Penal, omisiunea de a acorda ajutorul necesar sau de a anunţa imediat autorităţile în legătură cu o persoană a cărei viaţă, integritate corporală sau sănătate este în pericol şi nu are cum să se salveze este o infracțiune și se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă. Astfel, cel care și-a văzut de drum în loc să facă ce ar fi fost în puterea lui să își salveze amicii s-ar putea trezi în spatele gratiilor.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.