Pagina de comunicate ale CCR poate fi accesată AICI

Vom avea un cumunicat dacă soluția CCR va fi de admitere a obiecțiilor de necostituționalitate formulate în cele 68 de dosare conexate după dezbaterea din 23 02 2023 (vezi lista AICI) și constată că OUG 59/2017 privind pensiile speciale este neconstituțională în integralitatea ei.

Nu va fi comunicat dacă excepțiile vor fi respinse.

Citeste pe larg

 Curtea de Apel Timișoara

Dosar nr. 545/29/2022

SANDOVICI VASILICA Reclamant
GUVERNUL ROMÂNIEI Pârât
MINISTERUL FINANŢELOR Intervenient în numele altei persoane
08.02.2023
Ora estimata: 09:00
Complet: F11
Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de Guvernul României. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Sandovici Vasilica în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ministerul Finanţelor în interesul pârâtului Guvernul României.
Dispune obligarea pârâtului Guvernul României la despăgubiri constând în plata către reclamantă a unor sume egale cu sumele reţinute din pensiile acesteia în temeiul aplicării O.U.G. nr. 130/2021 începând cu luna ianuarie 2022, sumele urmând a fi indexate cu rata inflaţiei.
Dispune obligarea pârâtului Guvernul României la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului.

Respinge în rest cererea de chemare în judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel Timişoara. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă (aprobat prin Legea nr. 134/2010), pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 08.02.2023.
Document: Hotarâre  50/2023  08.02.2023

****************************************************************************

Dintre dosarele care au făcut obiectul Deciziei CCR nr. 650/2022, am găsit că a fost soluționat deja dosarul de la Curtea de Apel Timișoara, celelalte având termene de soluționare în cursul acestei luni. In alt dosar s-a amânat judecarea pentru că unul dintre reclamanți a murit.

Observăm că obligația de despăgubire revine pârâtului Guvernul României, împotriva căruia s-a formulat acțiunea principallă de despăgubire pentru prejudiciul cauzat de dispoziția de ordonanță declarată neconstituțională. 

Față de despăgubirile acordate prin Ordonanța de Urgență din luna februarie, reclamanții obțin aceleași despăgubiri, dar indexate cu rata inflației… plus adăugarea dobânzii legale.

De pe  site-ul CCR aflăm că peste 100 de dosare dintre cele carev au fost înregistrate la instanțe până pe data de 28 12 2022, data publicării în MO a Deciziei nr. 650/2022, au avut drept cerere secundară exceptia de neconstituționalitate a art. XXiV din OUG 130/2021 și a fost admisă sesizarea CCR.

Vor urma și altele.
Vor fi și dosare de despăgubiri introduse în instanțele de contencios administrativ în baza art. 9 alin (4) din L 554/2004, dar care nu vor mai ajunge la CCR,  dreptul lor la acțiune fiind deschis numai un an de la data de 28 12 2022, pentru că excepția admisă prin Decizia CCR nr. 650/ 2022 a fost formulată împotriva Guvernului în procedura specială a art 9 din L 554/2004.

Având în vedere că prin acțiunea în instanță se obțin în plus față de ordonanța de despăgubire doar indexări și dobânzi și că acțiunea în contencios administrativ este taxată judiciar, eu nu aș mai pierde timpul să apelez la despăgubiri prin instanță, în baza art. 9 alin(4) din legea contenciosului administrativ.

Altfel aș reacționa dacă, prin aceeași procedură specială, s-ar obține o Decizie CCR de neconstituționalitate a OUG nr. 59/2017, despăgubirile fiind mult mai mari, evaluate la valoarea  actualizărilor pensiei militare neacordate în ultimii 3 ani.

Citeste pe larg

Material preluat de pe juridice.ro 

„În 1 martie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial o nouă decizie pronunțată de Curtea Constituțională în materia contenciosului administrativ – Decizia nr. 664/2022.

Deși este o soluție de respingere și care nu se abate de la jurisprudența anterioară a Curții, Decizia nr. 664/2022 readuce sub lupă un subiect relevant și poate mai puțin cunoscut – acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului formulate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Aspectele esențiale privind modul de funcționare al acestor acțiuni (1) precum și principalele considerente relevante din Decizia nr. 664/2022 (2) sunt prezentate pe scurt mai jos.


1. Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului – când și cum sunt utilizate?

Art. 9 din Legea contenciosului administrativ este dedicat în exclusivitate acestei categorii mai bizare de acțiuni, denumite în mod contraintuitiv „acțiuni împotriva ordonanțelor Guvernului”. În ciuda denumirii, ele nu au ca obiect ordonanțe ale Guvernului. Nu se poate solicita așadar în temeiul art. 9 chiar anularea sau suspendarea unei ordonanțe a Guvernului (simplă sau de urgență).

În realitate, art. 9 vizează situațiile în care drepturile sau interesele legitime ale unei persoane sunt vătămate ca urmare a unei dispoziții neconstituționale dintr-o ordonanță a Guvernului. Esențial așadar este să existe o ordonanță simplă sau de urgență care să cuprindă una sau mai multe dispoziții neconstituționale. Obiectul acțiunii în contencios nu poate fi însă constatarea neconstituționalității – acest tip de analiză poate fi făcut doar de Curtea Constituțională.

În schimb, obiectul acțiunii în contencios va putea fi: (i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin dispozițiile neconstituționale, (ii) anularea actelor administrative emise în baza dispozițiilor neconstituționale sau (iii) obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Specificul acțiunii formulate în temeiul art. 9 din Legea contenciosului administrativ este că cererea de chemare în judecată trebuie însoțită de o excepție de neconstituționalitate.

Soluționarea acțiunii urmează și ea o rută atipică. După verificarea condițiilor de admisibilitate a excepției, instanța de contencios va trimite excepția către Curtea Constituțională și va suspenda judecata cauzei (suspendare obligatorie). În cazul în care Curtea admite excepția, instanța de contencios va trece la soluționarea acțiunii pe fond. Dacă însă Curtea respinge excepția, acțiunea va fi în integralitate respinsă ca inadmisibilă – întrucât existența unei (sau mai multor) dispoziții neconstituționale este chiar premisa acestui tip de acțiune.

În fine, în cazul acțiunilor introduse în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ există și două beneficii importante: (i) acestea pot fi formulate oricând (nu există un termen de prescripție sau decădere aplicabil) și (ii) nu e necesară parcurgerea procedurii administrative prealabile.

În afară de situația descrisă mai sus – care reprezintă ipoteza clasică – art. 9 cuprinde în alineatul (4) și o ipoteză specială pentru persoanele vătămate care nu au introdus acțiune în contencios până la momentul publicării deciziei Curții Constituționale de declarare a neconstituționalității. Acestea beneficiază în temeiul art. 9 alin. (4) de un termen de decădere de 1 an pentru a introduce la rândul lor acțiune în fața instanței pentru a repara vătămările cauzate de dispozițiile neconstituționale. Termenul curge de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale. Această ipoteză a făcut obiectul Deciziei nr. 664/2022.


2. Decizia nr. 664/2022 – considerentele relevante

Decizia nr. 664/2022 a fost pronunțată ca urmare a unei excepții de neconstituționalitate ridicate de către Ministerul Justiției într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În esență, Ministerul Justiției a argumentat că prevederile art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ sunt neconstituționale – mai exact, contravin dispozițiilor art. 147 alin (4) din Constituția României care prevăd că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

În linie cu jurisprudența anterioară (Decizia nr. 4/2017, Decizia nr. 95/2018, Decizia nr. 402/2021), Curtea a considerat că prevederile art. 9 alin. (4) sunt constituționale. Persoanele vătămate pot beneficia așadar în continuare de termenul de 1 an în care să formuleze acțiune în contencios administrativ.

În cadrul Deciziei nr. 664/2022, Curtea a reținut următoarele aspecte relevante:

– Art. 9 din Legea contenciosului administrativ are caracterul unei norme speciale față de art. 8 din aceeași lege;

Pentru acțiunile formulate în temeiul art. 8 (adică acțiunile clasice în contencios administrativ), nu există o posibilitate echivalentă celei prevăzute în art. 9 alin. (4). În termeni simpli, pentru acțiunile clasice, o decizie de declarare a neconstituționalității poate avea impact numai în cauzele aflate pe rol la momentul publicării deciziei Curții Constituționale sau în cele soluționate definitiv, dar în care s-a invocat aceeași excepție în cauză (în temeiul revizuirii).

– În cadrul procedurii prevăzute de art. 9, decizia Curții Constituționale are efecte asupra admisibilității acțiunii în contencios – este, așadar, o condiție de admisibilitate;

– Reglementarea unei proceduri diferite pentru vătămările cauzate ca urmare a ordonanțelor Guvernului e determinată de adoptarea acestor acte de către Guvern pe calea delegării legislative;

– Contrar susținerilor autorului excepției, art. 9 alin. (4) nu constituie o repunere în termen a persoanei vătămate și nici nu conduce la o aplicare retroactivă a deciziei Curții Constituționale, ci este o limită temporală aplicată dreptului la acțiune.”


Irina Suătean, Senior Associate FILIP & COMPANY

Citeste pe larg

Incă o dată să menționam elementele de identificare ale dosarului pentru a aduce mulțumire  domnului pensionar al Casei de Pensii Sectoriale a MAI, domnul Sebănoiu V Bogdan, și avocatului său, pentru că, în premieră,  au formulat această excepție de neconstituționalitate motivată pe nerespectarea de către Guvern a procedurii de adoptare a unei ordonanțe de urgență, respectiv nesolicitarea avizului Consiliului Legistativ, înainte de a adopta OUG  nr. 59 din 04 08 2017. O armată de asociații ale rezerviștilor nu a fost capabilă să descopere acea lipsă de procedură, deși era vizibilă din documentele de la Fisa actului normativ de la Senat și Camera Deputaților – Pl x 310/2017

Lista dosarelor care se judecă pe data de 23 februarie 2023.

Nu-mi venea să cred că exista o asemenea dovadă de neconstituționalitate a acelei ordonanțe când, pe 01 12 2022, de Ziua Națională a României, autorul excepției a anunțat în premieră pe blog ca are pe rolul CCR  un dosar în care atacă extrinsec OUG 59/2017. Comentariul pe care-l prezint mai jos,  pentru a fi citit și recitit, l-am ținut cap de afiș, spre disperarea celor care  au impus eliminarea actualizării pensiilor militare, până când și câteva asociații asociative au ajuns să dea comunicate despre evenimentul de azi de la CCR. 

Poate că dacă alt user, @Camaradul, nu-mi semnala atunci excelentul material documentar al magistratului asistent al CCR, Benke Károly, și nu anunța că are pe rolul unei instanțe din București o excepție deja admisă pentru înaintare la CCR, excepție motivată în baza recomandărilor din acel material,  nici @Skoda nu se grăbea să facă publică isprava sa. Ii mulțumesc și sunt încrezător în reușita sa.


Skoda 4×4 noreply-comment@blogger.com

1 dec. 2022, 13:53

către eu
Skoda 4×4 a adăugat un comentariu nou la postarea dvs. „Americanii de la Deveselu vor defila la Monumentul eroilor romanațeni ”:

La multi ani ROMANIA , si tuturor militarilor indiferent de arma ,nu am vrut sa mai comentez dar ce spune,,Camaradul” ma face sa cred ca mai exista luptatori pentru drepturile privind pensiile militare : personal am dosar la CCR, trimis de Tribunal din luna mai 2021 privind neconstitutionalitatea OUG.59/2017-nu pe articole,capitole,etc. ci INTEGRAL. Daca macar unul dintre noi(am aflat ca mai sunt dosare la CCR ptr.oug.59/2017)va avea castig, am impresia ca va urma o mare,,nucleara” in domeniul pensiilor militare .Cu stima

Postare de Skoda 4×4 pe huhurez.com la 1 dec. 2022, 13:53


Singura sincopă care s-ar putea întâmpla astăzi la CCR nu ar fi respingerea excepției, respingere imposibilă… după jurisprudența CCR,  ci amânarea judecării dosarului din lipsă de timp, având  numărul de ordine  204 pe Lista dosarelor ședinței de astăzi. 
Ca un castel de nisip se va dărâma și iluzia că neconstituționala OUG 59/2017 se va perpetua prin. art. 84 din OUG 114/2018.
Responsabilii cu inițierea proiectelor de acte normative din sistemul de  apărare ar trebui să se grăbească să pună L 223/2015  în acord cu decizia CCR, cât timp este în dezbatere la Senat proiectul L4/2023.

Citeste pe larg

Topic dedicat domnului  sindicalist Emil Pascuț, contestatar al acestui blog.


Soluția este deja dată de Curtea Constituțională și a fost teoretizată chiar de un magistrat al Curții Constituționale.
Relevant pentru interacțiunea dintre OUG nr. 59/2017, care va fi declarată neconstituțională, și art. 84 punctul 2 din OUG nr. 114/2018 este punctul 6 din materialul documentar publicat de magistratul asistent al CCR, domnul Benke Károly, material intitulat „Limitele de care este ținut Guvernul în adoptarea ordonanțelor de urgență potrivit jurisprudenței Curții Constituționale”
Limita dezvoltată la punctul 6 al materialului documentar este rezumată astfel de autor:

– interdicţia confirmării/ reluării unor soluţii legislative

neconstituţionale intrinseci sau extrinseci prin acte de modificare sau completare, în caz contrar, neconstituţionalitatea lovind şi actul succesiv de confirmare.

 31 „În decizia menţionată, Curtea a constatat neconstituţionalitatea acelor prevederi din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008 care au reaşezat sistemul de calcul al salariului în domeniul învăţământului prin includerea unor sporuri în salariul de bază, deşi Guvernul nu avea o abilitare legală în acest sens. Modificările nesemnificative aduse prin ordonanţele de urgenţă succesive, care, practic, reluau textul neconstituţional, sunt şi ele lovite de acelaşi viciu de neconstituţionalitate, întrucât, în acest caz, ordonanţele de urgenţă sunt acte de modificare, şi nu principale, astfel încât se aplică principiul de sorginte latină accesorium sequitur principale.” 
***************************************

Pentru studiul întregului material, cei care nu aveți încredere în soluțiile juridice găzduite de acest blog și nu numai ei   dați click AICI

Extras din considerentele CCR în Decizia nr. 983/2009:
„Curtea reţine că nici modificarea sau completarea dispoziţiei legale criticate de către legiuitorul ordinar sau delegat nu poate acoperi neconstituţionalitatea constatată de către Curtea Constituţională, actele normative succesive de modificare sau completare fiind lovite de acelaşi viciu de neconstituţionalitate în măsura în care confirmă soluţia legislativă declarată neconstituţională din punct de vedere intrinsec sau extrinsec. O atare soluţie se impune şi pentru că viciul de neconstituţionalitate stabilit de instanţa de contencios constituţional trebuie eliminat, şi nu perpetuat prin actele normative succesive de modificare şi completare.


Citeste pe larg

 
S-au ivit multe descuții cu privire la efectele pe care le-ar produce constatarea neconstituționalității OUG 59/2017 asupra textelor din Legea nr. 223/2017 pe care le-a modificat sau completat. Trebuie să vedem dacă și în acest caz operează principiul din art. 64 din Legea nr. 24/2000 potrivit căruia un text de lege abrogat este definitiv abrogat.

Ar fi vorba de articolul 3 literele l) și m) privind definirea cuantumului brut și net al pensiei militare, de articolul 59 prin care gulerații au redenumit indexarea ca actualizare și au eliminat indexarea din anul deschiderii dreptului de pensie și de articolul 60 prin care au eliminat actualizarea pensiilor militare și au introdus un text care reglementează plafonarea cuantumului net al pensiei militare, calculat potrivit articolelor 28-30 și 108, la plafonul maxim dat de media soldelor nete din baza de calcul.

Răspunsul la această legitimă întrebare este dat chiar de Curtea Constituțională în Decizia nr. 206/2013 în ale cărei considerațiuni  se rețin următoarele:

3. Efectul specific al deciziilor Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea normelor abrogatoare

Dispoziţiile legale de abrogare nu sunt exceptate de la controlul de constituţionalitate. Instanţa de contencios constituţional poate decide în legătură cu constituţionalitatea unei norme de abrogare, în condiţiile în care, pe de o parte, prezumţia de constituţionalitate a legii este o prezumţie relativă, iar, pe de altă parte, prevederile art.64 alin.(3) teza a doua din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – potrivit cărora „Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial” -, se adresează legiuitorului, vizând activitatea de legiferare. În acest sens, Curtea s-a pronunţat atât prin Decizia nr.62/2007, cât şi prin alte decizii [de exemplu, Decizia nr.20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.72 din 18 februarie 2000, Decizia nr.778 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.465 din 6 iulie 2009, Decizia nr.783 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.404 din 15 iunie 2009, Decizia nr.414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.291 din 4 mai 2010, Decizia nr.694 din 20 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.392 din 14 iunie 2010, şi Decizia nr.1.039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.61 din 29 ianuarie 2013].

Curtea a reţinut, de principiu, că „art.146 lit.d) din Constituţie nu exceptează de la controlul de constituţionalitate dispoziţiile legale de abrogare şi că, în cazul constatării neconstituţionalităţii lor, acestea îşi încetează efectele juridice în condiţiile prevăzute de art.147 alin.(1) din Constituţie, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte”.

Efectele deciziilor Curţii Constituţionale sunt consacrate expres prin prevederile art.147 alin.(1) din Constituţie, potrivit cărora: „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.

Efectul specific al deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale de abrogare, precizat de Curtea Constituţională în considerentele deciziilor menţionate, dă expresie şi eficienţă – în situaţia particulară a constatării neconstituţionalităţii actului abrogator şi a lipsei intervenţiei Parlamentului sau Guvernului pentru punerea de acord a prevederilor neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei – normelor constituţionale cuprinse în art.142 alin.(1) care consacră rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi în art.147 alin.(4) care statuează că deciziile Curţii sunt general obligatorii.

Prin Decizia nr.62/2007, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art.I pct.56 din Legea nr.278/2006, partea referitoare la abrogarea art.205, 206 şi 207 din Codul penal, sunt neconstituţionale, deoarece, în esenţă, „prin abrogarea dispoziţiilor legale menţionate s-a creat un inadmisibil vid de reglementare, contrar dispoziţiei constituţionale care garantează demnitatea omului ca valoare supremă. În absenţa ocrotirii juridice prevăzute de art.205, 206 şi 207 din Codul penal, demnitatea, onoarea şi reputaţia persoanelor nu mai beneficiază de nicio altă formă de ocrotire juridică reală şi adecvată.” Or, a accepta că singurul efect al deciziei Curţii Constituţionale este acela al încetării efectelor juridice ale textului constatat ca fiind neconstituţional, în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României, înseamnă a accepta că decizia Curţii Constituţionale nu are, în realitate, niciun efect, deoarece situaţia care a determinat constatarea neconstituţionalităţii va continua să subziste, respectiv demnitatea, onoarea şi reputaţia persoanelor nu vor beneficia, în continuare, de nicio formă de ocrotire juridică reală şi adecvată.

Curtea constată că în astfel de cazuri nu intervine o „abrogare a abrogării”, pentru a se putea reţine incidenţa dispoziţiilor art.64 alin.(3) teza a doua din Legea nr.24/2000 potrivit cărora „Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial” – dispoziţii opozabile legiuitorului în activitatea de legiferare -, ci este vorba de un efect specific al deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii unei norme abrogatoare, efect întemeiat pe prevederile constituţionale ale art.142 alin.(1) care consacră rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi ale art.147 alin.(4), potrivit cărora deciziile Curţii sunt general obligatorii. De altfel, Curtea a evidenţiat în mod expres această distincţie în cuprinsul deciziilor nr.414/2010 şi nr.1.039/2012, reţinând că „acesta este un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale […], sancţiune diferită şi mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ”.

De asemenea, Curtea reţine că, în afară de Decizia nr.62/2007, toate celelalte decizii ale sale prin care au fost constatate ca fiind neconstituţionale norme abrogatoare au avut ca efect imediat repunerea în vigoare a normelor abrogate, consecinţă necontestată nici în jurisprudenţa instanţei supreme.”


NOTĂ

Prin eliminarea din Legea  nr. 223/2015 a textelor introduse  prin OUG nr. 59/2017 reintră în vigoare dispozițiile inițiale ale articolelor 59 și 60 iar modificările și completările aduse acelor articole prin art. 84 al OUG nr. 114/2018 rămân fără obiect. 

Pensiile stabilite după 15 09 2017 nu vor mai fi plafonate la media soldelor nete din baza de calcul. Dacă guvernanții vor să mențină acel plafon trebuie să se grăbească să-l reglementeze prin lege, nu prin ordonanțe.

Citeste pe larg

Introducerea acțiunii după declararea neconstituţionalităţii unei ordonanțe sau a unei dispoziții de ordonanță(Legea contenciosului administrativ, art. 9, alin.(4)

Extrase din Decizia  CCR nr. 95/2018

 În M. Of. nr. 690 din 8 august 2018 s-a publicat Decizia Curții Constituționale nr. 95/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (4) și (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Referitor la obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit art. 9 alin. (4) și (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I. Acțiunea astfel prevăzută poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

……………………………………………….

Pentru a reliefa caracterul de normă specială al dispozițiilor de lege criticate, Curtea a realizat o analiză comparativă a acestora cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004. Astfel, prin Decizia nr. 479 din 18 iunie 2015 (M. Of. nr. 602 din 10 august 2015), Curtea a făcut o delimitare a cadrului legislativ care permite justițiabililor să acționeze împotriva ordonanțelor Guvernului, prin prisma efectelor produse de acestea. Instanța de contencios constituțional a reținut că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reprezintă cadrul general în care persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) din lege, respectiv în termenul de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede altul, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Din economia textelor legale menționate, Curtea a constatat că art. 8 din Legea nr. 554/2004 reprezintă cadrul general pentru înlăturarea vătămării provocate prin acte administrative cu caracter individual, acțiuni sau omisiuni ale organelor administrative, admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ fiind condiționată de parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din lege și de respectarea unor termene legale.

În temeiul art. 8 din lege, persoana vătămată poate solicita anularea actului administrativ individual, putând invoca oricând pe parcursul procedurii desfășurate în fața instanței de contencios administrativ excepția de neconstituționalitate a oricăror dispoziții din legi sau ordonanțe ale Guvernului, care au legătură cu soluționarea cauzei, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deci inclusiv cele în baza cărora au fost emise actele administrative. Într-o atare situație, instanța va sesiza Curtea Constituțională, fără a suspenda cauza, litigiul continuând să se judece și, eventual, să primească o soluție definitivă. În cazul în care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea actului normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ, care poate fi inclusiv o ordonanță simplă sau de urgență a Guvernului, după soluționarea definitivă a cauzei, decizia Curții Constituționale poate constitui temei al revizuirii, remediu procesual prevăzut de art. 509 din Codul de procedură civilă. Scopul reglementării căii de atac a revizuirii hotărârii judecătorești definitive pronunțate în cauza în care a fost ulterior admisă o excepție de neconstituționalitate este tocmai acela de a garanta mijloacele de apărare necesare realizării drepturilor și intereselor părților în fața justiției, ca expresie a dreptului la un proces echitabil.

Cu privire la calea extraordinară de atac a revizuirii, Curtea a constatat că posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curții este circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condițiile prevăzute de lege. În aceste condiții, având în vedere importanța principiului autorității de lucru judecat, Curtea a reținut că o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

In continuare, analizând dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, Curtea a reținut că acestea reglementează o situație diferită de cea prevăzută de art. 8 din același act normativ și au o incidență limitată, circumstanțiată situației în care ordonanța simplă sau de urgență a Guvernului vatămă în mod direct un drept ori un interes legitim. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din lege, „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță”.

În jurisprudența sa, prin Decizia nr. 479 din 18 iunie 2015, precitată, Curtea a stabilit, cu valoare de principiu, că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă expresia prevederilor constituționale ale art. 126 alin. (6) teza a doua potrivit cărora „Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale” și reglementează o procedură specială, determinată de natura actelor adoptate de Guvern pe calea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție. Prin art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 9 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a optat pentru încadrarea acțiunilor persoanelor vătămate prin ordonanțe ale Guvernului declarate neconstituționale în mecanismul acțiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul obligației de reparare a vătămării constă în însăși adoptarea ordonanțelor neconstituționale. Cu alte cuvinte, art. 9 din Legea nr. 554/2004 vizează situațiile în care o persoană se consideră vătămată în mod direct printr-o ordonanță a Guvernului, actul administrativ individual adoptat în baza ordonanței sau refuzul privind emiterea unui act administrativ sau realizarea unei anumite operațiuni administrative constituind doar materializarea formală a vătămării persoanei în cauză. Atât timp cât acțiunea reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor ordonanței Guvernului care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim, vătămându-le, reclamantul are deschisă procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004 care prevede sesizarea Curții Constituționale în vederea efectuării controlului de constituționalitate al actului Guvernului.

Analizând conținutul normativ al art. 9 din Legea nr. 554/2004, Curtea a observat că alin. (1) prevede posibilitatea persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe de a introduce acțiune la instanța de contencios administrativ. Obiectul acțiunii este cel prevăzut de art. 9 alin. (5) din lege și poate viza acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative. Acțiunea poate fi formulată oricând pe perioada de activitate a actului normativ (cât timp acesta continuă să producă efecte juridice), începând cu data intrării sale în vigoare. Acțiunea principală va fi însoțită de excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor ordonanței Guvernului. Potrivit alin. (2), instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond. După pronunțarea Curții Constituționale, potrivit alin. (3), instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei, în caz contrar acțiunea respingându-se ca inadmisibilă. Astfel, soluția pronunțată în urma efectuării controlului de constituționalitate constituie, în mod invariabil, o condiție de admisibilitate a acțiunii adresate instanței de fond: o soluție de admitere a excepției de neconstituționalitate privind o ordonanță sau o dispoziție dintr-o ordonanță a Guvernului permite instanței analizarea pe fond a pretențiilor reclamantului, în vreme ce soluția de respingere a criticii de neconstituționalitate constituie un fine de neprimire, ce obligă instanța de contencios administrativ la respingerea acțiunii. Cu alte cuvinte, în această materie, decizia Curții are efecte asupra înseși admisibilității acțiunii principale, astfel că măsura suspendării de drept a acesteia din urmă, pe durata desfășurării procedurii în fața instanței de contencios constituțional, constituie o condiție mai mult decât necesară, fiind decisivă pentru continuarea litigiului [a se vedea în acest sens și Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010 (M. Of. nr. 672 din 4 octombrie 2010)].

În continuare, Curtea a observat că alin. (4) al art. 9 din Legea nr. 554/2004, dispoziție criticată prin prezenta excepție de neconstituționalitate, prevede că, în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea care are obiectul prevăzut de art. 9 alin. (5) din lege poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 544/2004, Curtea a constatat că ordonanța simplă sau de urgență, care reprezintă sursa vătămării într-un drept ori într-un interes legitim al persoanei, poate constitui temei al acțiunii în contencios administrativ în două situații. Prima este cea reglementată de art. 9 alin. (1) din lege, atunci când persoana vătămată formulează acțiunea principală, însoțind această cerere de excepția de neconstituționalitate a ordonanței simple sau de urgență a Guvernului. Într-o atare situație, acțiunea de chemare în judecată nu este condiționată de parcurgerea procedurii administrative prealabile sau de respectarea unor termene. A doua situație este cea reglementată de art. 9 alin. (4) din lege și este posibilă doar în cazul în care persoana vătămată a rămas în pasivitate, neformulând acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 9 alin. (1), situație în care legiuitorul îi pune la dispoziție acțiunea principală cu același obiect, care va fi însoțită, de data aceasta, de decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea actului normativ emis de Guvern. În această ipoteză, legiuitorul condiționează însă admisibilitatea acțiunii de respectarea unui termen care începe să curgă de la data publicării actului jurisdicțional al Curții Constituționale. Acțiunea reglementată de art. 9 alin. (4) nu constituie nicidecum o repunere în termen a persoanei vătămate, așa cum susține autorul sesizării, [de altfel, acțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) nici nu este condiționată de respectarea unui termen] sau o aplicare retroactivă a deciziei Curții Constituționale, ci are scopul de a disciplina conduita procesuală a persoanelor vătămate prin ordonanțe ale Guvernului, sub aspectul termenului în care acestea pot formula acțiunea în contencios administrativ în vederea remedierii vătămării produse prin actul declarat neconstituțional. Legiuitorul nu face decât să limiteze dreptul la acțiune al persoanei vătămate sub aspect temporal, tocmai ca expresie a principiului securității și stabilității raporturilor juridice, în lipsa dispozițiilor art. 9 alin. (4), acțiunea în contencios administrativ împotriva ordonanțelor Guvernului întemeindu-se exclusiv pe norma cuprinsă în art. 9 alin. (1), deci putând fi admisibilă oricând. Or, tocmai o astfel de situație a evitat legiuitorul, condiționând remedierea prejudiciilor cauzate prin actele normative cu caracter de reglementare primară adoptate de Guvern de exercitarea dreptului la acțiune în termenul de un an de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că dispozițiile art. 9 alin. (4) nu sunt aplicabile decât în ipoteza în care vătămarea este rezultatul înseși adoptării ordonanței Guvernului, iar nu și în ipotezele în care vătămarea este mediată prin actul/acțiunea/omisiunea autorității administrative, cazuri în care sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 și, implicit, prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, referitoare la revizuirea hotărârii pronunțate, dacă Curtea a declarat neconstituțională prevederea ce a făcut obiectul excepției invocate în acea cauză. Așa fiind, Curtea a reținut că sfera de incidență a celor două norme legale – art. 8, respectiv art. 9, este diferită, legiuitorul distingând, prin ipoteza de aplicare a acestora, situațiile juridice care sunt guvernate de fiecare dintre ele.

Pentru toate aceste argumente, Curtea a considerat neîntemeiată critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, potrivit căreia incidența deciziei de admitere pronunțate de instanța de contencios constituțional într-o cauză soluționată de instanța judecătorească definitiv, până la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate având același obiect, ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive, întrucât, prin ipoteza de incidență a dispoziției art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, o asemenea situație este exclusă. De asemenea, nu a fost reținută nici pretinsa lipsă de corelare dintre termenul de un an în care poate fi introdusă acțiunea la instanța de contencios administrativ competentă, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, și termenul prevăzut pentru contestarea actului, reglementat de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât, așa cum s-a arătat în prealabil, acestea vizează acțiuni diferite, cu temeiuri juridice distincte.

Referitor la invocarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, Curtea a statuat că dispozițiile art. 9 alin. (4) din lege nu sunt aplicabile decât în ipoteza în care vătămarea este rezultatul înseși adoptării ordonanței Guvernului, acțiunea principală fiind indisolubil legată de înlăturarea efectelor ordonanței Guvernului care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim al persoanei, vătămându-l, ceea ce determină obligatoriu sesizarea Curții Constituționale în vederea efectuării controlului de constituționalitate asupra actului Guvernului. Efectul specific al deciziei Curții Constituționale pronunțate într-o atare împrejurare se justifică tocmai prin faptul că, în această ipoteză, actul administrativ care a determinat lezarea unor drepturi sau interese legitime este însăși ordonanța Guvernului, iar nu actul administrativ individual subsecvent, iar legiuitorul limitează dreptul la acțiune al persoanei vătămate în considerarea unor principii inerente statului de drept, precum securitatea și stabilitatea raporturilor juridice.

În ceea ce privește situația premisă de incidență a dispozițiilor art. 9 alin. (4), respectiv existența unei decizii de declarare a neconstituționalității ca urmare a unei excepții ridicate în altă cauză, care ar limita accesul la instanța de contencios administrativ doar la ipoteza pronunțării unei decizii a Curții Constituționale în cadrul unui control de constituționalitate a posteriori a ordonanței Guvernului, Curtea a constatat că fundamentul acțiunii în justiție, întemeiate pe această normă legală, este decizia de declarare a neconstituționalității ordonanței Guvernului. Astfel, indiferent de calea pe care s-a realizat controlul de constituționalitate, determinantă este decizia de admitere pronunțată de Curtea Constituțională pentru ca remediul procesual prevăzut de alin. (4) al art. 9 din Legea nr. 554/2004 să opereze.

Cu privire la controlul de constituționalitate al ordonanțelor Guvernului, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, acesta se poate efectua atât pe calea soluționării unei excepții de neconstituționalitate, invocate în temeiul art. 146 lit. d) din Constituție, cât și pe calea soluționării unei obiecții de neconstituționalitate, formulate în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție, în cadrul controlului de constituționalitate a priori declanșat anterior promulgării legii de aprobare a ordonanței Guvernului.

Ordonanțele simple sau de urgență ale Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituție, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare și devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din rațiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă și elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006 (M. Of. nr. 177 din 23 februarie 2006), sau Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009 (M. Of. nr. 582 din 21 august 2009)]. Așadar, Curtea este competentă să analizeze în cadrul controlului de constituționalitate a priori, care privește legea de aprobare a ordonanței, îndeplinirea de către ordonanța simplă sau de urgență a Guvernului a condițiilor prevăzute de art. 115 din Constituție [în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011 (M. Of. nr. 504 din 15 iulie 2011), sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011 (M. Of. nr. 905 din 20 decembrie 2011)]. Prin urmare, constatarea neconstituționalității nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează, în primul rând, situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale și, ca atare, indiferent de modalitatea în care s-a realizat controlul de constituționalitate, control a priori declanșat anterior promulgării legii de aprobare a ordonanței, în condițiile art. 146 lit. a) din Constituție, sau a posteriori, declanșat în condițiile art. 146 lit. d) din Legea fundamentală, decizia de admitere a Curții Constituționale produce efecte erga omnes, întrucât efectele vătămătoare sunt produse prin însăși ordonanța Guvernului, iar nu prin lege, în sensul formal de act al Parlamentului.

În final, Curtea a reținut că dispozițiile legale criticate reprezintă, pe de o parte, o transpunere la nivel infraconstituțional a prevederilor art. 126 alin. (6) teza a doua din Constituție, iar, pe de altă parte, o garanție a dreptului de acces liber la justiție a persoanei vătămate printr-o ordonanță sau, după caz, prin dispoziții dintr-o ordonanță a Guvernului declarată neconstituțională și contribuie la crearea unei practici corecte de legiferare prin ordonanțe ale Guvernului.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția pronunțată de instanța de contencios constituțional, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Astfel, pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției în dosarele nr. 10.155/3/2015 și nr. 8.042/3/2015 ale Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, de Administrația Generală a Penitenciarelor în Dosarul nr. 803/44/2016 al Curții de Apel Galați – Secția contencios administrativ și fiscal, precum și de Guvernul României în Dosarul nr. 26.294/3/2016 al Tribunalului București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Citeste pe larg

 Incepînd de astăzi se suspendă dispozițiile OUG  nr. 130/2021, art. XXIV, privind CASS pe pensii.

In luna ianuarie 2021, pensionarii militari care si-au stabilit drepturile de pensie înainte de 15 09 2017 și toți pensionarii din sistemul public, care au plătit CASS pe veniturile mai mari de 4000 lei, vor primi pensii indexate scutite de plata CASS.

Citeste pe larg