Ora estimata: 12:30
Complet: C13 Penal – Drepturi şi libertăţi
Tip solutie: Soluţionare
Solutia pe scurt: 

În baza art. 227 C.proc.pen. rap la art. 223 alin. (2) C.proc.pen., respinge propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti de arestare preventivă a inculpatului PETRE RĂZVAN-ALEXANDRU, …, ca neîntemeiată. În baza art. 227 alin. (2) C.proc.pen. rap. la art. 218 şi urm. C.proc.pen., dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul PETRE RĂZVAN-ALEXANDRU, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 26.03.2025 până la data de 24.04.2025, inclusiv. În baza art. 221 alin. (1) C.proc.pen. impune inculpatului, pe durata arestului la domiciliu, obligaţia de a nu părăsi imobilul unde locuieşte, respectiv cel de la adresa din …., fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. (2) C.proc.pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: – să se prezinte în faţa organului de urmărire penală sau a judecătorului de drepturi şi libertăţi, judecătorului de cameră preliminară sau instanţei de judecată, ori de câte ori este chemat. Desemnează ca organ de supraveghere a inculpatului – I.P.J. Ilfov – Biroul de Supravegheri Judiciare, în circumscripţia căreia inculpatul îşi are locuinţa, care va urmări respectarea măsurii şi a obligaţiilor impuse inculpatului. În baza art. 221 alin. (4) C.proc.pen. atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin potrivit celor de mai sus, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Pune în vedere inculpatului disp. art. 221 alin. (5) şi alin. (7) C.proc.pen., privind cazurile şi condiţiile în care acesta poate părăsi imobilul unde execută măsura arestului la domiciliu. 

Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti de arestare preventivă a inculpa?ilor DOBRO? DUMITREL-MARIUS, GHEORGHE NICU-PETRU?, IACOB LAUREN?IU, PETRESCU GABRIEL-MARIAN, GHI?Ă DRAGO?-ANDREI-CRISTIAN, MOLDOVEANU FLORIN-GABRIEL, OSTAFIE GABRIEL ?i GROPO?ILĂ ANDREI COSTIN. 

În baza art. 226 C.proc.pen. rap la art. 223 alin. (2) C.proc.pen. dispune arestarea preventivă a inculpatului DOBRO? DUMITREL-MARIUS, …, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 26.03.2025 până la data de 24.04.2025, inclusiv. 
În baza art. 226 C.proc.pen. rap la art. 223 alin. (2) C.proc.pen. dispune arestarea preventivă a inculpatului GHEORGHE NICU-PETRU?, …., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 26.03.2025 până la data de 24.04.2025, inclusiv. 
În baza art. 226 C.proc.pen. rap la art. 223 alin. (2) C.proc.pen. dispune arestarea preventivă a inculpatului IACOB LAUREN?IU, ….., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 26.03.2025 până la data de 24.04.2025, inclusiv.
 În baza art. 226 C.proc.pen. rap la art. 223 alin. (2) C.proc.pen. dispune arestarea preventivă a inculpatului PETRESCU GABRIEL-MARIAN, …., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 26.03.2025 până la data de 24.04.2025, inclusiv. 
În baza art. 226 C.proc.pen. rap la art. 223 alin. (2) C.proc.pen. dispune arestarea preventivă a inculpatului GHI?Ă DRAGO?-ANDREI-CRISTIAN, …, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 26.03.2025 până la data de 24.04.2025, inclusiv. 
În baza art. 226 C.proc.pen. rap la art. 223 alin. (2) C.proc.pen. dispune arestarea preventivă a inculpatului MOLDOVEANU FLORIN-GABRIEL, …, fără antecedente penale, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 26.03.2025 până la data de 24.04.2025, inclusiv. 
În baza art. 226 C.proc.pen. rap la art. 223 alin. (2) C.proc.pen. dispune arestarea preventivă a inculpatului OSTAFIE GABRIEL, …., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 26.03.2025 până la data de 24.04.2025, inclusiv. 
În baza art. 226 C.proc.pen. rap la art. 223 alin. (2) C.proc.pen. dispune arestarea preventivă a inculpatului GROPO?ILĂ ANDREI COSTIN, …., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 26.03.2025 până la data de 24.04.2025, inclusiv. Dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă. 
În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, onorariile apărătorilor din oficiu urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justi?iei. 
În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. rap. la art. 275 alin. (6) C.proc.pen., stabile?te onorariul par?ial al apărătorului desemnat din oficiu Miron Robert-Florinel la suma de 286 lei, care se va avansa din fondurile Ministerului Justi?iei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 26.03.2025, ora 17:15.
Document: Încheiere finală (dezinvestire)    26.03.2025

Citeste pe larg

Camera Deputaților a adoptat, miercuri,  în calitate de prim for sesizat proiectul care extinde şi reglementează măsurile pentru controlul utilizării spaţiului aerian naţional, a dronelor şi altor vehicule aeriene. Legea a trecut cu votul useristilor. Coalitia nu avea o prezenta ceruta pentru legile organice. Suveranistii au votat impotriva. Inițiativa legislativă stabilește că pot fi doborâte dronele rusești care intră neautorizat pe teritoriul României, lucru care nu putea fi posibil înainte deoarece țara noastră nu se află în război. Senatul urmează să dea votul decizional, iar apoi legea trebuie promulgată de președintele interimar Ilie Bolojan pentru a putea fi aplicate modificările legislative.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/proiectul-de-lege-prin-care-pot-fi-doborate-dronele-sau-avioanele-care-intra-ilegal-in-romania-adoptat-de-camera-deputatilor-3126921

Situatia politica la zi comentata de candidatul coalitiei Romania, Inainte!

Citeste pe larg

 Priviti pe mana cui puteti da tara! 

Ce diferenta intre elevul Florin Zamfirescu din Calimanesti, care recita, in 1966, la TVR, „Legenda Argesului” si intolerantul ragnitor de astazi. Cat de mult poate schimonosi extremismul politic un om!

„Mi s-a intamplat cumva ca la ruleta. Cand te duci la ruleta si castigi, devii fan, devii dependent. In 27 martie 1966, am participat, selectat fiind din toata regiunea Arges, pentru emisiunea ‘Dialog la distanta’. Pe atunci, regiunea Arges concura cu regiunea Mures pe mai multe domenii: cel mai bun cor, cel mai tanar interpret, cel mai batran interpret, recitator etc. A venit toata trupa selectionata de la Arges si Targu Mures in Bucuresti. Eu fusesem selectionat ca recitator. Mi-au dat sa invat ‘Legenda Argesului’. Nu numai ca am luat 10 pe linie, dar in finalul concursului erau date si premii, iar eu am luat premiul intai. Regiunea mea a castigat. Cel mai mare succes al vietii mele a urmat dupa asta. Dupa circa doua luni, postasul venea la mine, cu tolba lui si o golea pe toata pe masa. Adresa mea era ‘Recitatorul din Calimanesti’. Primisem scrisori din toate colturile tarii, de la la oameni care ma felicitau, pana la pustoaice care imi dadeau si marimea bustului si inaltimea.”, a povestit Zamfirescu.”

Pacat ca nu gasesc o inregistrare TVR de atunci!


Citeste pe larg

Citeste pe larg

Aflam chiar de pe site-ul institutiei ce trebuia sa faca in cursul anului 2024 ca sa nu se ajunga la anularea  alegerilor parlamentare.

Toleranta fata de actiunile extremiste le-a explodat in fata prin zdrahonii neolegionari si mercenari care se afla in garda lui Calin Georgescu. 

Citeste pe larg

 Ascultati un scurt inventar al gogomaniilor spuse de candidatul poporului, asa cum le-a selectat Vlad Petreanu de la Europa FM.

-apa este o informatie

-adevarul despre apa va darama toate guvernele

-omul n-a fost pe lună

-covidul nu a fost pentru ca nu a vazut nimeni virusul

-conspiratia nanocipurilor din sucuri

-globalistii sunt o alta specie umana

-piramidele egiptene nu sunt folosite scopului pentru care au fost construite

-razboiul din Ucraina nu exista, domnule, ati fost voi acolo sa vedeti?

-apologia legionarismului, codreanu comparat cu Isus

-mintea trebuie sa moara pentru ca sa existe libertate

Peste nu mult timp… si votantii lui CG vor râde de credulitatea lor.

Citeste pe larg

Nu trebuie generalizat dar, realitatea este ca printre rezervistii marginalizati de 7 ani si lasati cu pensiile inghetate si-au facut loc manifestari ale unor grupari politice care confunda patriotismul si nationalismul cu curente politice suveraniste, patriotarde, antieuropene sau anarhiste. 

Asemenea reactii fac rau majoritatii pensionarilor militari aflati in pragul finalizarii legii care propunea reducerea inechitatilor din sistemul pensiilor militare. 
Pe acest site am incercat sa explic cititorilor ca nu este bine sa ostilizam decidentii care pot indrepta erorile din sistemul pensiilor militare, erori promovate chiar din interiorul institutiilor militare. 
Buboiul confuziilor ideologice a erupt cand in campania electorala le-a fost varat pe social-media un candidat cu vederi antioccidentale.Nu mai conta ca acesta este pazit de mercenari tip Prigojin, interlopi sau neolegionari, atat de confuz incat Putin este prezentat un intelept si iubitor de pace.
Iata ce stampila inacceptabila se pune pe majoritatea rezervistilor!
   

Citeste pe larg

Se spune ca un atentat reusit este un esec major al serviciilor secrete dintr-o tara, in special al serviciului de protectie si paza demnitari.
Trecand peste faptul ca individul atentator avea o activitate publica usor detectabila ca extremista si nu avea ce cauta in imediata apropiere a unor demnitari, filmul arata slaba reactie a ofiterilor din paza de corp a premierului. Primele tresariri le-au schitat dupa al doilea foc tras, cu toate ca in raza lor vizuala Cindula, poetul, a avut timp sa bage mana in buzunarul pantalonilor, sa indrepte arma spre premierul Fico  si sa traga. Si nu era multa lume in jurul atentatorului.

Cintula, mitingist de soi! Un fel de userist de-al nostru.

Citeste pe larg