Reluare a topicului din 28 februarie a.c 

Prima promotie a  agentelor de circulatie in comunism

Nr. unic (nr. format vechi) : 2023
Data inregistrarii 28.12.2023
Data ultimei modificari: 27.02.2024
Sectie: Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Materie: Contencios administrativ şi fiscal
Obiect: acţiune în constatare
Stadiu procesual: Fond


Părţi

Nume Calitate parte
b Reclamant
GUVERNUL ROMÂNIEI Pârât


Şedinţe

Ora estimata: 14:30
Complet: 6 F SCAF
Tip solutie: Alte cauze
Solutia pe scurt: Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII pct. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi art. 84 pct. 2 din OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal- bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 61 al. (1), art. 79 alin. (1) şi art. 115 alin. (6) din Constituţia României, excepţie invocată de reclamantul B. În temeiul art. 9 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, dispune suspendarea judecăţii cauzei pe fond, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. Fără cale de atac. Pronunţată în condiţiile art. 402 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi data de 20.02.2024
Document: Încheiere – Suspendare    20.02.2024

************************************************
UPDATE
O alta Curte de Apel a admis, in ciuda opozitiei SGG, sesizarea CCR cu exceptiile de neconstitutionaliatate a dispozitiilor din OUG nr. 59/2017 si OUG nr. 114/2018 prin care au fost eliminate actualizarile pensiilor militare si au fost micsorate indexarile pensiilor militare: 

Obiectul principal al actiunii este cerere de despagubire pe ultimii trei ani pana la data intrarii in vigoarea a Legii nr. 282/2023, care a eliminat constitutional actualizarea pensiilor militare.

Tip solutie: Încheiere
Solutia pe scurt: Respinge excepţia nulităţii cererii. Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Respinge excepţia lipsei capacităţii juridice a Guvernului. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului. Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României. Sesizează Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art.VII pct. 2 şi 3 din OUG nr.59/2017 şi art.84 pct.1 alin.1 şi pct.2 din OUG nr.114/2018. Suspendă soluţionarea cauzei până la soluţionarea excepţiei. Definitivă pentru sesizarea Curţii Constituţionale a României. Cu recurs pentru suspendare, cât timp durează suspendarea. Cu recurs odată cu fondul pentru soluţionarea excepţiilor. Recursul se depune la sediul Curţii de Apel Piteşti. Pronunţată conform art.402 teza finală Cpciv.
Document: Încheiere – Suspendare    12.03.2024

Tot Curtea de Apel Ploiesti, alt complet, a respins o cerere similara pe motiv ca exceptiile invocate nu au legatura cu fondul cauzei si ca acordarea de despagubiri pentru eliminarea actualizarii din anul 2017 s-ar fi prescris in anul 2020, desi prestatiile acordate succesiv se prescriu separat.

Citeste pe larg

Nr. unic (nr. format vechi) : 1335/42/2023
Data inregistrarii 28.12.2023
Data ultimei modificari: 27.02.2024
Sectie: Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Materie: Contencios administrativ şi fiscal
Obiect: acţiune în constatare
Stadiu procesual: Fond


Părţi

Nume Calitate parte
Ş Reclamant
GUVERNUL ROMÂNIEI Pârât


Şedinţe

20.02.2024
Ora estimata: 14:30

Complet: 6 F SCAF
Tip solutie: Alte cauze
Solutia pe scurt: Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII pct. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi art. 84 pct. 2 din OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal- bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 61 al. (1), art. 79 alin. (1) şi art. 115 alin. (6) din Constituţia României, excepţie invocată de reclamantul Ş B. În temeiul art. 9 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, dispune suspendarea judecăţii cauzei pe fond, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. Fără cale de atac. Pronunţată în condiţiile art. 402 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi data de 20.02.2024
Document: Încheiere – Suspendare    20.02.2024

*******************************************************************

Tot Curtea de Apel Ploiesti, alt complet, a respins o cerere similara de sesizare a CCR cu exceptii vizand aceleasi ordonante pe motiv ca exceptiile n-ar avea legatura cu fondul cauzei si ca dreptul la acordare de despagubiri s-ar fi prescris in anul 2020, desi platile prestate succesiv se prescriu separat. 

Citeste pe larg

Altfel, nu ar fi scris enormitățile din Intâmpinarea la o cauză la CA Ploiești, în care reclamantul  a făcut imprudența să cheme în fața instanței de contencios administrativ împotriva Guvernului si Casa Sectorială.
Acțiunea împotriva Guvernului în care se invocă vătamări de drepturi produse direct prin ordonanțe de guvern, însoțită de excepția de neconstituționalitate a ordonanței sau a unei dispoziții de ordonanțe, nu are termen de prescripție, nu nesesită procedura prealabilă, se judecă cu celeritate de instanțe si de CCR, obligația de despăgubire revenind direct guvernului.
Ignoranța juriștilor de la casele Sectoriale provine și de la faptul că rezerviștii și structurile asociative nu au  folosit procedura specială împotriva ordonanțelor de urgență care au afectat groaznic drepturile pensionarilor militari. 
Dacă nu au avut timp să aprofundeze art. 9 din Legea nr. 554/2004, juriștilor caselor Sectoriale  le pun la dispoziție materialul documentar, publicat pe blog la începutul anului, despre Decizia CCR nr. 95/2018.
Cum să ridici excepția prescripției dreptului la acțiune în această procedură specială?
Din cerbicia întâmpinării  se poate concluziona  că pentru a obține despăgubiri este nevoie si de formularea de excepții, fie în procedura litigiilor de Asigurări sociale, fie în procedura specială a contenciosului administrativ,  împotriva art. 84 al OUG 114/2018 .
Cei 69 de reclamanți care așteaptă decizia CCR privitoare la neconstituționalitatea OUG nr. 59/2017 pot formula excepția de neconstituționalitate a art. 84 al OUG 114/2018 la repunerea pe rol a proceselor prin care au cerut despăgubiri  și neconstituționalitatea OUG nr. 59/2017.
Nici vorbă ca art. 84 din OUG nr. 114/2018 să fi abrogat OUG nr. 59/2017, cum diletant se susține în Intâmpinare… dar și în alte documente emise de Casa Sectorială a MApN. 
Acel articol a modificat și completat art. 60 din Legea nr. 223/2015, așa cum el fusese modificat prin OUG nr. 59/2017. 
De altfel, CPS a MApN a emis mii de decizii de pensii, după intrarea în vigoare a OUG nr. 114/2018,  în care a invocat OUG nr. 59/2017 ca temei legal pentru plafonarea pensiilor la cuantumul net al bazei de calcul.

 

Citeste pe larg

 


De doi ani tot promovez pe blog procedura contenciosului administrativ Legea 554/2004, art. 9 alin. (1) pentru contestarea ordonanțelor emise de Guvern. Am simțit o rezistență nejustificată din partea multor ctitori de a folosi această procedură mult mai eficientă și mai rapidă. Să fie la mijloc doar zgârcenia de a plăti taxă judiciară de timbru?

Din cele 69 de dosare rămase în pronunțare la CCR, în care contestatorii au ridicat excepția lipsei avizului Consiliului Legislativ la momentul adoptării OUG 59/2017, cea care a eliminat actualizarea prnsiilor militare, niciunul nu a urmat procedura specială a art. 9 din Legea contenciosului administrativ, ci procedura comună  de litigii asigurări sociale împotriva Caselor de Pensii Sectoriale. Pe lângă că instanțele au prelungit soluționarea cauzelor, și CCR și-a permis să țină dosarele în adormire de prin anul 2019. 

Am văzut ce a însemnat celeritate pe procedura specială în Decizia CCR nr. 650 /2022, care a declarat neconstituțională prevederea din OUG 130/2021 privind instituirea obligației plății CASS de către  pensionari. Unii s-au și grăbit să spună că graba soluționării acelor excepții  a venit  dintr-un interes al magistraților.

Nu domnilor! Așa se soluționează dosarele care urmează procedurile speciale reglementate prin lege.

Vă dau exemplul de mai jos, de la Curtea de Apel Craiova, în care o cerere în despăgubiri formulată de 6 pensionari MAI  a fost înregistrată pe 18 04 2023 și deja a primit primul termen de judecată pe 26 04 2023.

Studiind Portalul Instanțelor de Judecată, am constatat că,  în ultima lună,  mai la  toate Curțile de Apel sunt înregistrate dosare în despăgubire împotriva Guvernului, acțiuni formulate de pensionari MAI, semn că este o acțiune coordonată. Unele dintre dosare sunt înregistrate la Curțile de Apel după declinarea competenței de către Tribunale, procedura nepermițând chemarea Guvernului în  contencios administrativ la nivel de Tribunal.



Curtea de Apel Craiova

Nr. unic (nr. format vechi) : 602/54/2023
Data inregistrarii 18.04.2023
Data ultimei modificari: 20.04.2023
Sectie: Secţia Contencios Administrativ si Fiscal
Materie: Contencios administrativ şi fiscal
Obiect: despăgubire
Stadiu procesual: Fond


Părţi

Nume Calitate parte
BINTA GHEORGHE MARIAN Reclamant
BOGOI DUMITRU DĂNUŢ Reclamant
CHINEAŢĂ ANDREI IULIAN Reclamant
NEAGOE MARIN Reclamant
PÎRVU TRAIAN Reclamant
VIŞOIU MARIAN Reclamant
CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE Pârât
GUVERNUL ROMÂNIEI Pârât


Şedinţe

26.04.2023
Ora estimata: 11:00
Complet: C2A
Tip solutie:
Solutia pe scurt:
Document:    

Citeste pe larg

Material preluat de pe juridice.ro 

„În 1 martie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial o nouă decizie pronunțată de Curtea Constituțională în materia contenciosului administrativ – Decizia nr. 664/2022.

Deși este o soluție de respingere și care nu se abate de la jurisprudența anterioară a Curții, Decizia nr. 664/2022 readuce sub lupă un subiect relevant și poate mai puțin cunoscut – acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului formulate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Aspectele esențiale privind modul de funcționare al acestor acțiuni (1) precum și principalele considerente relevante din Decizia nr. 664/2022 (2) sunt prezentate pe scurt mai jos.


1. Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului – când și cum sunt utilizate?

Art. 9 din Legea contenciosului administrativ este dedicat în exclusivitate acestei categorii mai bizare de acțiuni, denumite în mod contraintuitiv „acțiuni împotriva ordonanțelor Guvernului”. În ciuda denumirii, ele nu au ca obiect ordonanțe ale Guvernului. Nu se poate solicita așadar în temeiul art. 9 chiar anularea sau suspendarea unei ordonanțe a Guvernului (simplă sau de urgență).

În realitate, art. 9 vizează situațiile în care drepturile sau interesele legitime ale unei persoane sunt vătămate ca urmare a unei dispoziții neconstituționale dintr-o ordonanță a Guvernului. Esențial așadar este să existe o ordonanță simplă sau de urgență care să cuprindă una sau mai multe dispoziții neconstituționale. Obiectul acțiunii în contencios nu poate fi însă constatarea neconstituționalității – acest tip de analiză poate fi făcut doar de Curtea Constituțională.

În schimb, obiectul acțiunii în contencios va putea fi: (i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin dispozițiile neconstituționale, (ii) anularea actelor administrative emise în baza dispozițiilor neconstituționale sau (iii) obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Specificul acțiunii formulate în temeiul art. 9 din Legea contenciosului administrativ este că cererea de chemare în judecată trebuie însoțită de o excepție de neconstituționalitate.

Soluționarea acțiunii urmează și ea o rută atipică. După verificarea condițiilor de admisibilitate a excepției, instanța de contencios va trimite excepția către Curtea Constituțională și va suspenda judecata cauzei (suspendare obligatorie). În cazul în care Curtea admite excepția, instanța de contencios va trece la soluționarea acțiunii pe fond. Dacă însă Curtea respinge excepția, acțiunea va fi în integralitate respinsă ca inadmisibilă – întrucât existența unei (sau mai multor) dispoziții neconstituționale este chiar premisa acestui tip de acțiune.

În fine, în cazul acțiunilor introduse în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ există și două beneficii importante: (i) acestea pot fi formulate oricând (nu există un termen de prescripție sau decădere aplicabil) și (ii) nu e necesară parcurgerea procedurii administrative prealabile.

În afară de situația descrisă mai sus – care reprezintă ipoteza clasică – art. 9 cuprinde în alineatul (4) și o ipoteză specială pentru persoanele vătămate care nu au introdus acțiune în contencios până la momentul publicării deciziei Curții Constituționale de declarare a neconstituționalității. Acestea beneficiază în temeiul art. 9 alin. (4) de un termen de decădere de 1 an pentru a introduce la rândul lor acțiune în fața instanței pentru a repara vătămările cauzate de dispozițiile neconstituționale. Termenul curge de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale. Această ipoteză a făcut obiectul Deciziei nr. 664/2022.


2. Decizia nr. 664/2022 – considerentele relevante

Decizia nr. 664/2022 a fost pronunțată ca urmare a unei excepții de neconstituționalitate ridicate de către Ministerul Justiției într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În esență, Ministerul Justiției a argumentat că prevederile art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ sunt neconstituționale – mai exact, contravin dispozițiilor art. 147 alin (4) din Constituția României care prevăd că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

În linie cu jurisprudența anterioară (Decizia nr. 4/2017, Decizia nr. 95/2018, Decizia nr. 402/2021), Curtea a considerat că prevederile art. 9 alin. (4) sunt constituționale. Persoanele vătămate pot beneficia așadar în continuare de termenul de 1 an în care să formuleze acțiune în contencios administrativ.

În cadrul Deciziei nr. 664/2022, Curtea a reținut următoarele aspecte relevante:

– Art. 9 din Legea contenciosului administrativ are caracterul unei norme speciale față de art. 8 din aceeași lege;

Pentru acțiunile formulate în temeiul art. 8 (adică acțiunile clasice în contencios administrativ), nu există o posibilitate echivalentă celei prevăzute în art. 9 alin. (4). În termeni simpli, pentru acțiunile clasice, o decizie de declarare a neconstituționalității poate avea impact numai în cauzele aflate pe rol la momentul publicării deciziei Curții Constituționale sau în cele soluționate definitiv, dar în care s-a invocat aceeași excepție în cauză (în temeiul revizuirii).

– În cadrul procedurii prevăzute de art. 9, decizia Curții Constituționale are efecte asupra admisibilității acțiunii în contencios – este, așadar, o condiție de admisibilitate;

– Reglementarea unei proceduri diferite pentru vătămările cauzate ca urmare a ordonanțelor Guvernului e determinată de adoptarea acestor acte de către Guvern pe calea delegării legislative;

– Contrar susținerilor autorului excepției, art. 9 alin. (4) nu constituie o repunere în termen a persoanei vătămate și nici nu conduce la o aplicare retroactivă a deciziei Curții Constituționale, ci este o limită temporală aplicată dreptului la acțiune.”


Irina Suătean, Senior Associate FILIP & COMPANY

Citeste pe larg

Introducerea acțiunii după declararea neconstituţionalităţii unei ordonanțe sau a unei dispoziții de ordonanță(Legea contenciosului administrativ, art. 9, alin.(4)

Extrase din Decizia  CCR nr. 95/2018

 În M. Of. nr. 690 din 8 august 2018 s-a publicat Decizia Curții Constituționale nr. 95/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (4) și (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Referitor la obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit art. 9 alin. (4) și (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I. Acțiunea astfel prevăzută poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

……………………………………………….

Pentru a reliefa caracterul de normă specială al dispozițiilor de lege criticate, Curtea a realizat o analiză comparativă a acestora cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004. Astfel, prin Decizia nr. 479 din 18 iunie 2015 (M. Of. nr. 602 din 10 august 2015), Curtea a făcut o delimitare a cadrului legislativ care permite justițiabililor să acționeze împotriva ordonanțelor Guvernului, prin prisma efectelor produse de acestea. Instanța de contencios constituțional a reținut că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reprezintă cadrul general în care persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) din lege, respectiv în termenul de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede altul, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Din economia textelor legale menționate, Curtea a constatat că art. 8 din Legea nr. 554/2004 reprezintă cadrul general pentru înlăturarea vătămării provocate prin acte administrative cu caracter individual, acțiuni sau omisiuni ale organelor administrative, admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ fiind condiționată de parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din lege și de respectarea unor termene legale.

În temeiul art. 8 din lege, persoana vătămată poate solicita anularea actului administrativ individual, putând invoca oricând pe parcursul procedurii desfășurate în fața instanței de contencios administrativ excepția de neconstituționalitate a oricăror dispoziții din legi sau ordonanțe ale Guvernului, care au legătură cu soluționarea cauzei, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deci inclusiv cele în baza cărora au fost emise actele administrative. Într-o atare situație, instanța va sesiza Curtea Constituțională, fără a suspenda cauza, litigiul continuând să se judece și, eventual, să primească o soluție definitivă. În cazul în care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea actului normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ, care poate fi inclusiv o ordonanță simplă sau de urgență a Guvernului, după soluționarea definitivă a cauzei, decizia Curții Constituționale poate constitui temei al revizuirii, remediu procesual prevăzut de art. 509 din Codul de procedură civilă. Scopul reglementării căii de atac a revizuirii hotărârii judecătorești definitive pronunțate în cauza în care a fost ulterior admisă o excepție de neconstituționalitate este tocmai acela de a garanta mijloacele de apărare necesare realizării drepturilor și intereselor părților în fața justiției, ca expresie a dreptului la un proces echitabil.

Cu privire la calea extraordinară de atac a revizuirii, Curtea a constatat că posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curții este circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condițiile prevăzute de lege. În aceste condiții, având în vedere importanța principiului autorității de lucru judecat, Curtea a reținut că o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

In continuare, analizând dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, Curtea a reținut că acestea reglementează o situație diferită de cea prevăzută de art. 8 din același act normativ și au o incidență limitată, circumstanțiată situației în care ordonanța simplă sau de urgență a Guvernului vatămă în mod direct un drept ori un interes legitim. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din lege, „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță”.

În jurisprudența sa, prin Decizia nr. 479 din 18 iunie 2015, precitată, Curtea a stabilit, cu valoare de principiu, că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă expresia prevederilor constituționale ale art. 126 alin. (6) teza a doua potrivit cărora „Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale” și reglementează o procedură specială, determinată de natura actelor adoptate de Guvern pe calea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție. Prin art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 9 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a optat pentru încadrarea acțiunilor persoanelor vătămate prin ordonanțe ale Guvernului declarate neconstituționale în mecanismul acțiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul obligației de reparare a vătămării constă în însăși adoptarea ordonanțelor neconstituționale. Cu alte cuvinte, art. 9 din Legea nr. 554/2004 vizează situațiile în care o persoană se consideră vătămată în mod direct printr-o ordonanță a Guvernului, actul administrativ individual adoptat în baza ordonanței sau refuzul privind emiterea unui act administrativ sau realizarea unei anumite operațiuni administrative constituind doar materializarea formală a vătămării persoanei în cauză. Atât timp cât acțiunea reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor ordonanței Guvernului care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim, vătămându-le, reclamantul are deschisă procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004 care prevede sesizarea Curții Constituționale în vederea efectuării controlului de constituționalitate al actului Guvernului.

Analizând conținutul normativ al art. 9 din Legea nr. 554/2004, Curtea a observat că alin. (1) prevede posibilitatea persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe de a introduce acțiune la instanța de contencios administrativ. Obiectul acțiunii este cel prevăzut de art. 9 alin. (5) din lege și poate viza acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative. Acțiunea poate fi formulată oricând pe perioada de activitate a actului normativ (cât timp acesta continuă să producă efecte juridice), începând cu data intrării sale în vigoare. Acțiunea principală va fi însoțită de excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor ordonanței Guvernului. Potrivit alin. (2), instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond. După pronunțarea Curții Constituționale, potrivit alin. (3), instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei, în caz contrar acțiunea respingându-se ca inadmisibilă. Astfel, soluția pronunțată în urma efectuării controlului de constituționalitate constituie, în mod invariabil, o condiție de admisibilitate a acțiunii adresate instanței de fond: o soluție de admitere a excepției de neconstituționalitate privind o ordonanță sau o dispoziție dintr-o ordonanță a Guvernului permite instanței analizarea pe fond a pretențiilor reclamantului, în vreme ce soluția de respingere a criticii de neconstituționalitate constituie un fine de neprimire, ce obligă instanța de contencios administrativ la respingerea acțiunii. Cu alte cuvinte, în această materie, decizia Curții are efecte asupra înseși admisibilității acțiunii principale, astfel că măsura suspendării de drept a acesteia din urmă, pe durata desfășurării procedurii în fața instanței de contencios constituțional, constituie o condiție mai mult decât necesară, fiind decisivă pentru continuarea litigiului [a se vedea în acest sens și Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010 (M. Of. nr. 672 din 4 octombrie 2010)].

În continuare, Curtea a observat că alin. (4) al art. 9 din Legea nr. 554/2004, dispoziție criticată prin prezenta excepție de neconstituționalitate, prevede că, în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea care are obiectul prevăzut de art. 9 alin. (5) din lege poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 544/2004, Curtea a constatat că ordonanța simplă sau de urgență, care reprezintă sursa vătămării într-un drept ori într-un interes legitim al persoanei, poate constitui temei al acțiunii în contencios administrativ în două situații. Prima este cea reglementată de art. 9 alin. (1) din lege, atunci când persoana vătămată formulează acțiunea principală, însoțind această cerere de excepția de neconstituționalitate a ordonanței simple sau de urgență a Guvernului. Într-o atare situație, acțiunea de chemare în judecată nu este condiționată de parcurgerea procedurii administrative prealabile sau de respectarea unor termene. A doua situație este cea reglementată de art. 9 alin. (4) din lege și este posibilă doar în cazul în care persoana vătămată a rămas în pasivitate, neformulând acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 9 alin. (1), situație în care legiuitorul îi pune la dispoziție acțiunea principală cu același obiect, care va fi însoțită, de data aceasta, de decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea actului normativ emis de Guvern. În această ipoteză, legiuitorul condiționează însă admisibilitatea acțiunii de respectarea unui termen care începe să curgă de la data publicării actului jurisdicțional al Curții Constituționale. Acțiunea reglementată de art. 9 alin. (4) nu constituie nicidecum o repunere în termen a persoanei vătămate, așa cum susține autorul sesizării, [de altfel, acțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) nici nu este condiționată de respectarea unui termen] sau o aplicare retroactivă a deciziei Curții Constituționale, ci are scopul de a disciplina conduita procesuală a persoanelor vătămate prin ordonanțe ale Guvernului, sub aspectul termenului în care acestea pot formula acțiunea în contencios administrativ în vederea remedierii vătămării produse prin actul declarat neconstituțional. Legiuitorul nu face decât să limiteze dreptul la acțiune al persoanei vătămate sub aspect temporal, tocmai ca expresie a principiului securității și stabilității raporturilor juridice, în lipsa dispozițiilor art. 9 alin. (4), acțiunea în contencios administrativ împotriva ordonanțelor Guvernului întemeindu-se exclusiv pe norma cuprinsă în art. 9 alin. (1), deci putând fi admisibilă oricând. Or, tocmai o astfel de situație a evitat legiuitorul, condiționând remedierea prejudiciilor cauzate prin actele normative cu caracter de reglementare primară adoptate de Guvern de exercitarea dreptului la acțiune în termenul de un an de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că dispozițiile art. 9 alin. (4) nu sunt aplicabile decât în ipoteza în care vătămarea este rezultatul înseși adoptării ordonanței Guvernului, iar nu și în ipotezele în care vătămarea este mediată prin actul/acțiunea/omisiunea autorității administrative, cazuri în care sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 și, implicit, prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, referitoare la revizuirea hotărârii pronunțate, dacă Curtea a declarat neconstituțională prevederea ce a făcut obiectul excepției invocate în acea cauză. Așa fiind, Curtea a reținut că sfera de incidență a celor două norme legale – art. 8, respectiv art. 9, este diferită, legiuitorul distingând, prin ipoteza de aplicare a acestora, situațiile juridice care sunt guvernate de fiecare dintre ele.

Pentru toate aceste argumente, Curtea a considerat neîntemeiată critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, potrivit căreia incidența deciziei de admitere pronunțate de instanța de contencios constituțional într-o cauză soluționată de instanța judecătorească definitiv, până la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate având același obiect, ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive, întrucât, prin ipoteza de incidență a dispoziției art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, o asemenea situație este exclusă. De asemenea, nu a fost reținută nici pretinsa lipsă de corelare dintre termenul de un an în care poate fi introdusă acțiunea la instanța de contencios administrativ competentă, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, și termenul prevăzut pentru contestarea actului, reglementat de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât, așa cum s-a arătat în prealabil, acestea vizează acțiuni diferite, cu temeiuri juridice distincte.

Referitor la invocarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, Curtea a statuat că dispozițiile art. 9 alin. (4) din lege nu sunt aplicabile decât în ipoteza în care vătămarea este rezultatul înseși adoptării ordonanței Guvernului, acțiunea principală fiind indisolubil legată de înlăturarea efectelor ordonanței Guvernului care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim al persoanei, vătămându-l, ceea ce determină obligatoriu sesizarea Curții Constituționale în vederea efectuării controlului de constituționalitate asupra actului Guvernului. Efectul specific al deciziei Curții Constituționale pronunțate într-o atare împrejurare se justifică tocmai prin faptul că, în această ipoteză, actul administrativ care a determinat lezarea unor drepturi sau interese legitime este însăși ordonanța Guvernului, iar nu actul administrativ individual subsecvent, iar legiuitorul limitează dreptul la acțiune al persoanei vătămate în considerarea unor principii inerente statului de drept, precum securitatea și stabilitatea raporturilor juridice.

În ceea ce privește situația premisă de incidență a dispozițiilor art. 9 alin. (4), respectiv existența unei decizii de declarare a neconstituționalității ca urmare a unei excepții ridicate în altă cauză, care ar limita accesul la instanța de contencios administrativ doar la ipoteza pronunțării unei decizii a Curții Constituționale în cadrul unui control de constituționalitate a posteriori a ordonanței Guvernului, Curtea a constatat că fundamentul acțiunii în justiție, întemeiate pe această normă legală, este decizia de declarare a neconstituționalității ordonanței Guvernului. Astfel, indiferent de calea pe care s-a realizat controlul de constituționalitate, determinantă este decizia de admitere pronunțată de Curtea Constituțională pentru ca remediul procesual prevăzut de alin. (4) al art. 9 din Legea nr. 554/2004 să opereze.

Cu privire la controlul de constituționalitate al ordonanțelor Guvernului, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, acesta se poate efectua atât pe calea soluționării unei excepții de neconstituționalitate, invocate în temeiul art. 146 lit. d) din Constituție, cât și pe calea soluționării unei obiecții de neconstituționalitate, formulate în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție, în cadrul controlului de constituționalitate a priori declanșat anterior promulgării legii de aprobare a ordonanței Guvernului.

Ordonanțele simple sau de urgență ale Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituție, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare și devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din rațiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă și elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006 (M. Of. nr. 177 din 23 februarie 2006), sau Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009 (M. Of. nr. 582 din 21 august 2009)]. Așadar, Curtea este competentă să analizeze în cadrul controlului de constituționalitate a priori, care privește legea de aprobare a ordonanței, îndeplinirea de către ordonanța simplă sau de urgență a Guvernului a condițiilor prevăzute de art. 115 din Constituție [în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011 (M. Of. nr. 504 din 15 iulie 2011), sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011 (M. Of. nr. 905 din 20 decembrie 2011)]. Prin urmare, constatarea neconstituționalității nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează, în primul rând, situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale și, ca atare, indiferent de modalitatea în care s-a realizat controlul de constituționalitate, control a priori declanșat anterior promulgării legii de aprobare a ordonanței, în condițiile art. 146 lit. a) din Constituție, sau a posteriori, declanșat în condițiile art. 146 lit. d) din Legea fundamentală, decizia de admitere a Curții Constituționale produce efecte erga omnes, întrucât efectele vătămătoare sunt produse prin însăși ordonanța Guvernului, iar nu prin lege, în sensul formal de act al Parlamentului.

În final, Curtea a reținut că dispozițiile legale criticate reprezintă, pe de o parte, o transpunere la nivel infraconstituțional a prevederilor art. 126 alin. (6) teza a doua din Constituție, iar, pe de altă parte, o garanție a dreptului de acces liber la justiție a persoanei vătămate printr-o ordonanță sau, după caz, prin dispoziții dintr-o ordonanță a Guvernului declarată neconstituțională și contribuie la crearea unei practici corecte de legiferare prin ordonanțe ale Guvernului.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția pronunțată de instanța de contencios constituțional, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Astfel, pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției în dosarele nr. 10.155/3/2015 și nr. 8.042/3/2015 ale Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, de Administrația Generală a Penitenciarelor în Dosarul nr. 803/44/2016 al Curții de Apel Galați – Secția contencios administrativ și fiscal, precum și de Guvernul României în Dosarul nr. 26.294/3/2016 al Tribunalului București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Citeste pe larg