Astăzi, alături de deputatul Alexandru Andrei, am răspuns invitației primarului Cătălin Preda și, împreună cu ministrul Dezvoltării, am participat la un moment semnificativ pentru Comuna Ogrezeni, care a primit recent fonduri prin Programul „Anghel Saligny”. Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea, a parafat astăzi 68 de noi contracte de finanțare în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel […]

Citeste pe larg

”Într-o perioadă în care politica primează, primarii PNL se concentrează pe administrarea publică în interesul cetățenilor, chiar dacă suntem în plină campanie electorală. Primarii PNL din Giurgiu se ocupă de…

Citeste pe larg

Până în prezent, au fost semnate aproape 4.000 de contracte cu beneficiari din mediul rural, potrivit datelor prezentate de ministrul liberal al Dezvoltării, Adrian Ioan Veștea. Contractele sunt în valoare totală de peste un miliard de euro. Prin programul ”Anghel Saligny”, inițiat și susținut de Partidul Național Liberal, au fost semnate 2.426 de contracte cu […]

Citeste pe larg

Investițiile vor fi realizate în baza Ordinului Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 1551/2022 privind aprobarea listei obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora pentru finanțarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanţa de Urgență a Guvernului nr. 95/2021, pentru județul […]

Citeste pe larg

Luni, 7 august, Marian Negru, primarul comunei Letca Nouă, a fost la Ministerul Dezvoltării, împreună cu parlamentarii PNL de Giurgiu, senatorul Toma Petcu şi deputatul Alexandru Andrei, pentru a semna contractul de finanţare pentru Modernizarea DC 142 Letca Nouă-Letca Veche. Contractul semnat de către ministrul Adrian Ioan Veştea și primarul Marian Negru este finanţat prin […]

Citeste pe larg