Proiectul de modificare a legii pensiilor militare așteaptă să fie adoptat
Acest proiect de ordonanță circulă de câteva luni pe internet. A mai fost publicat pe blog.
Concordă cu multe dintre declarațiile premierului și a altor oficiali guvernamentali despre ce vor să facă in domeniul pensiilor militare, după adoptarea legii privind pensiile de serviciu ale magistraților.
Măsurile preconizate nu vizează pensiile in plată. Ele vizează cointeresarea militarilor să rămână in activitate până la o vârstă cât mai apropiată de 65 de ani.
Cei care rămân in activitate peste vârsta de 55 ani primesc o majorare de 10% a soldei/salariului de funcție.
Nu este prevăzută in proiect o micșorare a pensiei acordate potrivit art. 60 alin(1) din Legea nr. 223/2015.
Militarii nu mai pot cumula pensia militară anticipată sau la vârstă redusă conform art, 21 cu salariul din activități bugetare.
Dacă Guvernul Bolojan rezistă și in următoarele săptămâni, proiectul ordonanței ar trebui să meargă spre avizare incă din această săptămână.
”Una caldă, alta rece” – prognoza finalului de lună: de la zile cu temperaturi peste cele normale, la răcire accentuată
Altă sală de jocuri de noroc ilegală descoperită de Poliție în județ…
O tânără din Găiseni este căutată de Poliție; fata este dispărută de trei zile
”Una caldă, alta rece” – prognoza finalului de lună: de la zile cu temperaturi peste cele normale, la răcire accentuată
Vremea va fi instabilă în următoarele zile în toată țara, cu episoade de ploaie, precipitații mixte la munte și variații de temperatură. ANM anunță o încălzire temporară peste normalul perioadei, urmată de o nouă răcire spre finalul intervalului. În noaptea de 23 martie, cerul a fost variabil în vest și nord-vest, darCiteste pe larg
Luni au început probele din simularea examenului de Bacalaureat; câți elevi s-au înscris în județul Giurgiu?
Elevii din clasele a 12-a și a 13-a simulează Bacalaureatul
Altă sală de jocuri de noroc ilegală descoperită de Poliție în județ…
Un număr de 15 persoane au fost verificate şi sancţionate în localitatea Floreşti-Stoeneşti după ce poliţiştii giurgiuveni au constatat că în locaţia în care se aflau acestea erau organizate jocuri de noroc ilegale. În urma verificării imobilului respectiv, autorităţile au ridicat 35 de pachete de cărţi de joc, 1.000 deCiteste pe larg
O tânără din Găiseni este căutată de Poliție; fata este dispărută de trei zile
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu efectuează verificări pentru identificarea numitei AFTENE ANTOANELA DANIELA, de 29 de ani, care, la data de 20 martie a.c., ar fi plecat de la domiciliul său, din comuna Găiseni, județul Giurgiu și nu ar mai fi revenit până în prezent. Semnalmente: înălțimeCiteste pe larg
Luni au început probele din simularea examenului de Bacalaureat; câți elevi s-au înscris în județul Giurgiu?
Simularea probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat, sesiunea 2026 se desfășoară conform următorului calendar: 23 martie 2026: Limba și literatura română – probă scrisă 24 martie 2026: Proba obligatorie a profilului – probă scrisă 25 martie 2026: Proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă 3Citeste pe larg
Deputat Marian MINA: „Prețul motorinei distruge fermele României!”
„Prețul motorinei distruge fermele României! Arătura unui hectar costă, astăzi, peste 600 de lei! În primăvara trecută, costa maximum 500. Prețurile cerealelor nu pot acoperi cheltuielile, domnule Bolojan!!! Este 75 de bani un kilogram de grâu! 75 de bani! Ce puteți cumpăra cu 75 de bani, dintr-un magazin, domnule Bolojan??? Dezastru pentru fermieri, DEZASTRU pentru […]
Articolul Deputat Marian MINA: „Prețul motorinei distruge fermele României!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Un nou grup de elevi ai liceului „Ion Barbu” din Giurgiu, s-a deplasat în Portugalia, prin „Programul Erasmus +”
Din nou în Lisabona — experiențe noi, orizonturi deschise, pentru elevii giurgiuveni! După cum ne informa conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Giurgiu, recent un nou grup de elevi ai liceului Ion Barbu din municipiu, a ajuns la Lisabona, Portugalia, unde, în perioada 15 martie – 4 aprilie 2026, elevii vor desfășura activități de pregătire practică […]
Articolul Un nou grup de elevi ai liceului „Ion Barbu” din Giurgiu, s-a deplasat în Portugalia, prin „Programul Erasmus +” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
FOTBAL. Etapă a oaspeților în Liga a V-a, seria Sud.
Duminică, 22 martie, runda a 13-a a Ligii a 5-a, la fotbal, din seria Sud, a fost dominată de echipele oaspete, Olimpia Malu, Unirea Izvoarele și AS Greaca, care s-au impus în cele trei partide disputate. Cele mai multe reușite ale etapei, patru la număr, s-au consemnat într-un meci în care gazdele au avut câștig […]
Articolul FOTBAL. Etapă a oaspeților în Liga a V-a, seria Sud. apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.




