PNL Giurgiu se delimitează strict de primarul Comunei Izvoarele, ridicat marți, 20 ianuarie, de către DIICOT

PNL Giurgiu se delimitează strict de primarul Comunei Izvoarele, ridicat marți, 20 ianuarie, de către DIICOT

                  COMUNICAT de PRESĂ – PNL

Partidul Național Liberal a aluat act de informațiile apărute în spațiul public privind cercetarea penală în care este vizat primarul comunei Izvoarele, județul Giurgiu.

PNL se delimitează ferm de orice faptă care încalcă legea și valorile morale fundamentale. Faptele prezentate sunt de o gravitate extremă și în măsura în care se confirmă, sunt incompatibile cu exercitarea oricărei funcții publice și cu apartenență la Partidul Național Liberal.

În conformitate cu statutul PNL, persoana vizată s-a auto suspendat din toate funcțiile deținute în cadrul Partidului, pe întreaga durată a procedurilor judiciare.

Susținem pe deplin desfășurarea anchetei de către instituțiile abilitate ale statului și considerăm esențial ca justiția să își urmeze cursul firesc al anchetei, fără presiuni sau interferențe politice.

PNL reafirmă angajamentul ferm pentru respectarea legii, protejarea minorilor și integritatea în viața publică. Orice responsabilitate este una strict individuală, iar partidul nu va tolera abateri de la aceste principii.

 

Surse: PNL Giurgiu 

 

Articolul PNL Giurgiu se delimitează strict de primarul Comunei Izvoarele, ridicat marți, 20 ianuarie, de către DIICOT apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

                  COMUNICAT de PRESĂ – PNL Partidul Național Liberal a aluat act de informațiile apărute în spațiul public privind cercetarea penală în care este vizat primarul comunei Izvoarele, județul Giurgiu. PNL se delimitează ferm de orice faptă care încalcă legea și valorile morale fundamentale. Faptele prezentate sunt […]

Articolul PNL Giurgiu se delimitează strict de primarul Comunei Izvoarele, ridicat marți, 20 ianuarie, de către DIICOT apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/pnl-giurgiu-se-delimiteaza-strict-de-primarul-comunei-izvoarele-ridicat-marti-20-ianuarie-de-catre-diicot/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 21 January 2026 15:46

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.