Poliția de Frontieră: doi șoferi români sunt arestați preventiv pentru trafic de migranți (video)
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat, în urma verificării a două autoturisme, șase cetățeni străini fără documente de călătorie.
Șoferii autoturismelor, respectiv doi cetățeni români, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați pentru trafic de migranți.
În data de 12 mai 2025, în jurul orei 16:45, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari, aflată în misiune pe DN 5, a oprit pentru control două autoturisme înmatriculate în România. La volanul acestora se aflau doi cetățeni români, în vârstă de 37, respectiv 50 de ani, care transportau șase bărbați ce nu dețineau documente de călătorie.
În urma verificărilor, pasagerii au declarat verbal că sunt cetățeni ai unor state din afara Uniunii Europene – Irak, Iran, Turcia și Siria. Mai mult, asupra cetățeanului iranian a fost descoperită o carte de identitate aparent emisă de autoritățile spaniole, care s-a dovedit a fi falsificată, neîndeplinind condițiile legale de formă și fond ale unui document autentic.
De asemenea, existând suspiciuni că unul dintre șoferi s-ar afla sub influența unor substanțe interzise, a fost solicitat sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului Rutier Giurgiu. În urma testării preliminare cu aparatul din dotare, au rezultat indicii privind posibila prezență în organism a unor substanțe psihoactive. Conform procedurilor legale, bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu pentru recoltarea de probe biologice. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Având în vedere cele constatate și în baza Acordului de Readmisie, cetățenii străini au fost predați autorităților de frontieră din Bulgaria.
Totodată, șoferii români au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranți.
Poliția de Frontieră continuă acțiunile de prevenire și combatere a migrației ilegale, precum și de depistare a celor care încalcă legislația în vigoare.
După aderarea completă a României la Spațiul Schengen, Poliția de Frontieră continuă să acționeze pe baza analizelor de risc pentru a asigura securitatea granițelor țării. De asemenea, competența în gestionarea migrației ilegale rămâne la nivel național, pentru o gestionare eficientă a acestui tip de infracționalitate. (ITPF Giurgiu)
Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/politia-de-frontiera-doi-soferi-romani-sunt-arestati-preventiv-pentru-trafic-de-migranti-video/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 14 mai 2025 13:32