Primăria Florești-Stoenești, ignorată de Ministerul Mediului: proiect aprobat, dar fără contract – banii PNRR, pe hârtie

După opt luni de așteptare și investiții în studii și documentații tehnice, Primăria Florești-Stoenești din județul Giurgiu s-a trezit că proiectul său aprobat pentru colectarea și valorificarea gunoiului de grajd nu mai este finanțat. Ministerul Mediului invocă o ordonanță recentă, fără a explica de ce principiul „primul venit, primul servit” nu a fost respectat.
Comuna Florești-Stoenești a depus, în cadrul apelului PNRR, proiectul „Realizare sistem integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd în comuna Florești-Stoenești, jud. Giurgiu”. Proiectul a fost declarat eligibil și acceptat la finanțare, având numărul de ordine 53. Primăria a primit notificarea de acceptare pe 26 noiembrie 2024 și a transmis toate documentele necesare pentru semnarea contractului de finanțare până la 17 decembrie același an.
De atunci, însă, liniște totală.
Opt luni mai târziu, contractul de finanțare nu a fost semnat, deși, potrivit Ghidului solicitantului, regula stabilită era clară: „primul venit, primul servit”.
Între timp, potrivit adresei semnate de primar și trimise Ministerului Mediului, aproximativ 100 de proiecte au fost deja contractate din totalul celor 240 aprobate, fără o justificare privind ordinea în care acestea au fost selectate. Situația ridică serioase suspiciuni legate de tratamentul egal al beneficiarilor și de transparența procesului de selecție.
Ca urmare a acestei tăceri administrative, comuna se află acum în imposibilitatea de a demara lucrările și achizițiile planificate, riscând să piardă definitiv finanțarea și să nu poată respecta termenul-limită impus de PNRR — 31 august 2026.

Ministerul răspunde doar la ce vrea
După luni de așteptare, Primăria Florești-Stoenești a primit, în sfârșit, un răspuns oficial din partea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Documentul, semnat de secretarul general Alexandru Avram.
În esență, Ministerul anunță că, potrivit unei noi ordonanțe de urgență (OUG nr. 41/2025), nu se mai pot încheia contracte de finanțare pentru proiectele aflate în curs, fără a oferi explicații pentru întârzierile anterioare sau pentru ordinea în care proiectele au fost semnate.
Cu alte cuvinte, primăriile care au respectat termenele și au depus documentele complete, dar nu au fost chemate la semnare, pierd acum finanțarea, fără vină proprie.

Primăria Florești-Stoenești afirmă că este pregătită să lanseze imediat licitațiile pentru lucrări și echipamente, dar lipsa contractului de finanțare blochează complet procesul. Situația devine absurdă: un proiect aprobat, finanțabil și matur tehnic este lăsat să expire într-un hățiș birocratic, în timp ce Ministerul invocă retroactiv o ordonanță care anulează propriile sale promisiuni.
În timp ce Uniunea Europeană cere accelerarea investițiilor verzi, cazul Florești-Stoenești arată că România rămâne blocată în birocrație, acolo unde un proiect pentru gestionarea gunoiului de grajd a fost, de fapt, îngropat sub un munte de hârtii.

Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/primaria-floresti-stoenesti-ignorata-de-ministerul-mediului-proiect-aprobat-dar-fara-contract-banii-pnrr-pe-hartie/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 4 noiembrie 2025 15:25
