Proiecte importante, aprobate în ședința extraordinară a Consiliului Județean Giurgiu
Consilierii județeni s-au reunit azi în ședință extraordinară. Au fost trei puncte pe ordinea de zi, printre care reabilitarea și dotarea Centrului de Asistență Socială din Municipiul Giurgiu și neexercitarea dreptului de preemțiune pentru vânzarea unei clădiri monument istoric situat pe Strada Hristo Botev Nr. 19 din Municipiul Giurgiu.
Primul proiect pe ordinea de zi se referă la reabilitarea și Centrului de Asistență Socială din Municipiul Giurgiu
”Urmează să depunem un proiect până pe data de 15 februarie prin programul PRSM (Programul Regional Sud Muntenia), pentru eficientizarea energetică a acestui imobil. Este vorba despre imobilul de lângă Școala Specială în care se funcționează în condiții aproape imposibile și ne dorim eficientizarea acestuia, iar în momentul de față aprobăm depunerea proiectului și în acealași timp un parteneriat cu DGASPC, care va merge alături de noi în calitate de partener.” – Lucian Corozel – vicepreședinte CJ Giurgiu
Un alt proiect a vizat participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, în parteneriat cu Autoritatea Națională Pentru Protecți Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități și încă 22 de DGAPSC-uri din țară la depunerea și implementarea proiectului ”Rețeaua APP – Suport pentru o viață independentă în comunitate pentru persoanele cu dizabilități.
”În cadrul acdestui proiect, unde cofinanțarea noastră ( n.r. CJ Giurgiu) este undeva la 30.200 lei, se urmărește, ca și grup țintă, pregătirea profesională a zece asistenți profesioniști care la rândul lor să ofere servicii de calitate pentru cel puțin 10 persoane cu dizabilități.” – Lucian Corozel – vicepreședinte CJ Giurgiu
Al treilea proiect supus aprobării a vizat neexercitarea dreptului de preemțiune pentru vânzarea-cumpărarea imobilului situat în Municipiul Giurgiu, Strada Hristo Botev, Nr. 19, înscris în Lista Monumentelor Istorice.
”În acest proiect de hotărâre s-a solicitat de către proprietar vânzarea imobilului și fiind un imobil încadrat în Lista Monumentelor Istorice, categoria B, trebuie să aibă la dosar exercitarea sau neexercitarea dreptului de preemțiune. Direcția de Cultură și-a exprimat dreptul de neexercitare a dreptului de preemțiune, după care trebuie să optăm dacă ne exercităm acest drept. ” – Lucian Corozel – vicepreședinte CJ Giurgiu
Toate proiectele au fost aprobate în unanimitate.
Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/proiecte-importante-aprobate-in-sedinta-extraordinara-a-consiliului-judetean-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 11 februarie 2025 00:27