Se apropie Paștele (dar și Zilele orașului), așa că autoritățile încep controalele

Se apropie Paștele (dar și Zilele orașului), așa că autoritățile încep controalele

În contextul apropierii sărbătorilor pascale și a zilelor municipiului Giurgiu, la nivelul județului Giurgiu o Comisie mixtă de control constituită prin Ordin al prefectului efectuează verificări cu privire la legalitatea comercializării produselor specifice acestei perioade.

Comisia mixtă este formată din reprezentanți ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Giurgiu, ai Direcţiei de Sănătate Publică Giurgiu și ai Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu (Serviciul Ordine Publică și Serviciul de Investigare a Criminalității Economice).

Membrii comisiei își desfășoară activitatea în perioada 07 – 19 aprilie 2025.

Controalele sunt efectuate în pieţe, târguri și oboare de animale.

De asemenea, sunt verificate rețelele de desfacere şi de valorificare a cărnii de miel, precum şi comerţul stradal.

Echipele de control verifică dacă produsele scoase la vânzare sunt păstrate în condiţii optime şi respectă normele de calitate prevăzute de lege, iar o atenție deosebită este acordată produselor tradiționale care se consumă în perioada sărbătorilor pascale.

Activitatea de control este coordonată de către reprezentantul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Giurgiu, care are obligaţia să informeze prefectul de îndată, telefonic şi în scris, despre neregulile constatate.

Purtător de cuvânt al Instituției Prefectului – județul Giurgiu,

Teodora Nicolau

În contextul apropierii sărbătorilor pascale și a zilelor municipiului Giurgiu, la nivelul județului Giurgiu o Comisie mixtă de control constituită


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/se-apropie-pastele-dar-si-zilele-orasului-asa-ca-autoritatile-incep-controalele/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 8 aprilie 2025 12:32

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.