Ședință extraordinară a Consiliului Județean
Azi, consilierii județeni s-au întrunit în ședință extraordinară. Au fost patru proiecte pe ordinea de zi.
- Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului Județului Giurgiu în Adunarea Generală a Acționarilor la S .C. APA SERVICE S.A. Giurgiu, să aprobe proiectele de hotărâri aflate pe ordinea de zi a ședinței din data de 30 mai 2025, cel mandatat să reprezinte județul Giurgiu fiind vicepreședintele Consiliului Județean, Lucian Corozel;
- Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu de venituri și cheltuieli al Județului Giurgiu și a bugetului de venituri și cheltuieli al instituțiilor finanțate integral sau parțial din venituri proprii și subvenții pe anul 2025.
Aici, vicepreședintele, Lucian Corozel, cel care a și prezidat ședința, a explicat pentru ce a fost necesară această rectificare bugetară:
- repartizarea județului Giurgiu a sumei de 452 mii lei de la Ministerul Agriculturii, în vederea realizării activității de neutralizare a subproduselor de origine animală;
- județul va returna suma primită de la SC Apa Service SA în valoare de 77 mii lei, care se va regăsi atât pe partea de venituri cât și pe partea de cheltuieli;
- cerere depusă de Parohia Putineiu rpin care se solicită finanțarea unui post neclerical;
- Spitalul de Pneumoftiziologie Izvorul a solicitat virări de credite pentru asigurarea creditelor bugetare necesare bunei funcționări a instituției;
- Direcția Județeană de Transport a solicitat modificarea programului de lucrări, întreținere și reparații drumuri județene pe anul 2025 prin redistribuirea creditelor bugetare existente;
- Spitalul Județean Giurgiu a solicitat rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli cu suma de 1695 mii lei, în urma implementării unui prioiect ”Producție de energie electrică din sursă regenerabilă solară pentru autoconsum” la Spitalul Vadu Lat;
- Spitalul Județean a solicitat și rectificarea bugetului cu suma de 5.000 lei în urma majorării bugetului de investiții la capitolul cofinanțare din fonduri nerambursabile.
Ultimul proiect de pe ordinea de zi a vizat darea în administrarea Operatorului Regional Apa Service S.A. a bunurilor de retur rezultate după finalizarea lucrărilor de investiții care deservesc mai multe unități administrativ teritoriale din județul Giurgiu, realizate prin
Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Giurgiu, finanțat prin fonduri europene.
Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/sedinta-extraordinara-a-consiliului-judetean/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 26 mai 2025 15:27