Silviu Cazacu, primarul care a unit comuna Izvoarele: Toţi pentru renovarea bisericilor din comună!
La iniţiativa primarului comunei Izvoarele, Silviu Cazacu, sâmbătă, 11 octombrie, a avut loc o întâlnire cu mai mulţi locuitori şi preotul din satul Chiriacu pentru a identifica soluţii pentru renovarea bisericii, clopotniţei, casei de pomeni şi curtea bisericii din Chiriacu.
Au participat peste 20 de persoane, iar în urma întâlnirii s-a strâns din donaţii suma de 1 miliard de lei, bani ce vor fi folosiţi pentru renovarea complexului parohial din satul Chiriacu.
” La întâlnirea de sâmbătă am stabilit un plan de acţiune, am stabilit şi anumite sume de bani care vor fi contribuţia celor prezenţi.
Doar după întâlnirea de sâmbătă, am reuşit să strângem suma de 1 miliard ( lei vechi), bani care vor fi utilizaţi pentru renovarea bisericii,clopotniţei, finalizarea casei de pomeni, amenajarea curţii bisericii.
Sunt fericit şi sunt mândru de oamenii din satul meu şi din comuna noastră care au dovedit din nou că le pasă de această biserică, de satul Chiriacu şi de comunitatea locală. „, ne-a declarat Silviu Cazacu, primarul comunei Izvoarele.
Această iniţiativă nu se va opri la satul Chiriacu. În perioada următoare vor avea întâlnire cu cetăţenii din toate satele ce aparţin de comuna Izvoarele.
Autorul articolului Editor
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: http://giurgiupesurse.ro/silviu-cazacu-primarul-care-a-unit-comuna-izvoarele-toti-pentru-renovarea-bisericilor-din-comuna/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiupesurse.ro/feed/
Titlu original Giurgiu Pe Surse – actualitate giurgiu, administratie giurgiu, stiri politice, social economic, editoriale giurgiu, dezvaluiri, soc, cancan, stiri locale
Data originala articol 14 octombrie 2025 21:08