Sindicatul Județean „Solidaritatea Sanitară” GiurgiuFederația “Solidaritatea Sanitară” din RomâniaComunicat de presă Dacă…

Sindicatul Județean „Solidaritatea Sanitară” GiurgiuFederația “Solidaritatea Sanitară” din România

Comunicat de presă
Dacă acordați doar 1/4 din drepturile legale riscați să lucreze doar 1/3 din salariații din sănătate!!

Federația „Solidaritatea Sanitară” res…pinge intenția Guvernului de-a da lucrătorilor din sănătate doar 1/4 din dreptul legal la creșterea salariului de bază la nivelul stabilit pentru anul 2022 (respectiv doar ½ din creșterea prevăzută de legea 153/2017 pentru anul 2021), solicitând acordarea de urgență a următoarelor drepturi legale:
– Plata salariului de bază la nivelul prevăzut de legea 153/2017 pentru anul 2022 pentru toți lucrătorii din sănătate.
– Raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază amintit anterior.
– Calculul tarifului orar al gărzilor prin raportare la tariful orar al salariului de bază.
Gestul Guvernului, transpus în proiectul Ordonanței de urgență, este o dovadă de nerecunoștință la adresa lucrătorilor din sănătate: în timp ce profesioniștii din sănătate lucrează, de aproape doi ani, de 4 ori mai greu, Guvernul le oferă doar 1/4 din drepturile lor legale.
Solicităm public premierului României, domnul Nicolae-Ionel Ciucă, organizarea unei întâlniri cu reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară”, înainte de adoptarea Ordonanței de urgență, în vederea stabilirii modalității de acordare a drepturilor legale. Îi reamintim pe această cale că Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară”, întrunit la sfârșitul săptămânii trecute, a decis organizarea protestelor în situația în care este refuzată onorarea drepturilor legale ale lucrătorilor din sănătate.
Dacă Guvernul acordă doar 1/4 din drepturi legale de creștere a salariului de bază atunci riscă să asiste la situația în care vor desfășura activitatea doar 1/3 din salariați, adică la o grevă generală.
Solicităm pe această cale abrogarea articolului 29 din legea nr. 55/2020, care interzice lucrătorilor din sănătate să declanșeze conflictele colective de muncă, redându-le astfel acestora dreptul legal de a-și exprima nemulțumirea față de modul în care sunt tratați, prin intermediul protestelor legale. Menținerea acestui articol, alături de o serie întreagă de interdicții la adresa profesioniștilor din sănătate (incluzând posibilitatea de a-și lua concediile de odihnă) constituie o încălcare a libertăților fundamentale a acestei categorii de cetățeni.

Vezi mai mult

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.