Anunțul vine de la Primăria municipiului, ai cărei reprezentanți precizează: ”Joi, 18 iulie 2024, între 10.00- 14.00, la sediul Primăriei Giurgiu, instituția Avocatul Poporului va acorda audiențe și va primi petiții ale cetățenilor. Pentru participarea la audiențe este necesară înscrierea persoanelor interesate cu cel puțin 24 ore înainte la telefonCiteste pe larg

Miercuri – 22 februarie 2023 – între orele 10:00 – 14:00, reprezentanții instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Slobozia vor fi prezenți în municipiul Giurgiu, pentru a acorda audienţe cetăţenilor din judeţul Giurgiu şi pentru a primi petiţii. Frecvența cu care se vor acorda audiențe în județul Giurgiu este lunară, urmând ca datele să fie comunicate …

Citeste pe larg

Fostul șef al diplomației austriece, Karin Kneissl/ Foto: AP Fostul ministru de Externe al Austriei, Karin Kneissl, a postat un meme unde, la fel ca în tabloul cunoscut ”Solicitanți în audiență la Lenin”, apar europeni flămânzi care au venit în audiență la președintele Rusiei, Vladimir Putin. Politicianul a prezentat ilustrataCiteste pe larg

Zilele trecute scriam despre premiera pe care cei de la History Channel urmau să o lanseze în România și anume premiera documentarului TV „Regele Mihai: Drumul către casă”. Filmul a fost urmărit de un număr de 139.000 de telespectatori, potrivit măsurătorilor ARMA/Kantar. (BUCUREȘTI, 26 octombrie 2021) – Premiera documentarului TVCiteste pe larg