O moarte cumplită, o familie distrusă. La șase luni după ce și-au pierdut mama în condiții înfiorătoare – Liliana fiind înjunghiată, în propria casă, de soțul său, împotriva căruia avea ordin de protecție – fiicele educatoarei din București ucise de soț cer daune uriașe. Cele două s-au constituit parte civilăCiteste pe larg

Pastorul Constantin Pandelea, condamnat de Judecătoria Fălticeni la 21 de ani de închisoare, pentru că şi-a bătut şi agresat sexual fiicele, a reuşit să determine toată suflarea comunei Dolheşti să creadă că este un om de calitate, un tată perfect pentru cei cinci copii ai săi (patru fete şi unCiteste pe larg

Familia lui Nelu Ploieșteanu nu a ridicat nici marți, 6 aprilie, trupul neînsuflețit al regretatului lăutar de la Institutul de Medicină Legală din București. Nelu Ploieșteanu Fiicele lui Nelu Ploieșteanu au decis să nu ridice nici marți trupul tatălui lor de la IML, după ce au aflat că testul CovidCiteste pe larg