În urma articolului nostru referitor la incidentul petrecut la ceremonialul prilejuit de Ziua Națională a României , în care un membru al Organizației  de Tineret al PSD Giurgiu, Eduard Ingeaua, era acuzat că l-ar fi agresat pe  președintele Organizației TNL Giurgiu, Adrian Chiran, am primit o precizare chiar din parteaCiteste pe larg

Deputatul liberal Bogdan Bola este unul dintre iniţiatorii acestei Legi a acvaculturii, numită de toţi „Legea pescuitului”, pe care o consideră extrem de necesară.  „În acest moment există 12 acte normative care reglementează acest domeniu. Este un haos total de care beneficiază anumite grupuri de interese sau persoane care nuCiteste pe larg

Liderul PNL Ludovic Orban a declarat că au fost discuţii în coaliţia de guvernare cu privire la legea bugetului pe 2021 şi mai sunt necesare câteva modificări şi „reglaje fine”.  Fostul premier a adăugat că îşi doreşte ca dezbaterea parlamentară să aibă loc într-un timp cât mai scurt, iar referitorCiteste pe larg