9 august: 421 ani de la asasinarea mișelească a lui Mihai Viteazul Întregitorul. Cum și-au dat mâna puterile din Vest și din Est ca să-l ucidă pe Marele Voievod Întregitor. VIDEO: MIHAI VITEAZUL – FILMUL
Mihai Viteazul sau Mihai Bravu (n. 1558 – d. 9 august 1601, Turda) a fost bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei, apoi Domn al Țării Românești și, pentru o perioadă (în 1600), conducător de facto al tuturor celor trei țări medievale care formează România de astăzi: ȚaraCiteste pe larg
De ce nu a mers vaccinarea în România? Pentru că puterile noastre au fost însutite de cele ale sfinților închisorilor și înmiite de rugăciunile Părintelui Justin. FILMAREA ZILEI
Un cuvânt însuflețitor al președintelui Asociației Calea Neamului, MIhai Tîrnoveanu, la mormântul Părintelui Justin Pârvu, azi, 16 iunie, la pomenirea de 9 ani de la plecarea Duhovnicului Neamului la Ceruri. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg
Zelenski, mesaj pentru puterile mondiale: „Frica te face complice”. Liderul de la Kiev a cerut țărilor partenere să înăsprească sancțiunile asupra Rusiei
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că a discutat cu liderii țărilor partenere, cărora le-a transmis că trebuie să crească sancțiunile asupra Rusiei. în cadrul briefing-ului său de luni, liderul de la Kiev a dezvăluit că a vorbit cu prim-ministrul Regatului Unit, prim-ministrul Canadei, cancelarul Germaniei, prim-ministrul Italiei și cuCiteste pe larg