Netflix a lansat primul trailer pentru celei de-a doua părți a sezonul final al serialului său „La casa de papel” (Fabrica de bani) care s-a bucurat de un uriaș succes la nivel mondial, un comunicat de presă remis de gigantul american de streaming notând că „sfârșitul se apropie”. „În ultimeleCiteste pe larg

Aşteptarea a luat sfârşit pentru fanii îndrăgitului reality-show “Asia Express”, deoarece în luna mai se pare că vor începe filmările pentru cel de-al patrulea sezon. S-au dus negocieri cu mai multe vedete şi lista este aproape definitivată. Deja mulţi au început pregătirile: teste, vaccinuri, paşapoarte, scrie click.ro. Andreea Antonescu CamCiteste pe larg

Chiar dacă pandemia dă semne că nu se lasă încă dusă, românii din întreaga ţară şi-au programat deja vacanţele pentru litoralul autohton. „Şi anul acesta, românii au ales siguranţa şi apropierea de casă, astfel că au mizat pe o vacanţă în ţară. Mai mult decât atât, preferă hotelurile din sudulCiteste pe larg

Turismul reprezintă principala sursă de venit a Greciei, care cere insistent ca sectorul să fie deschis printr-un certificat de vaccinare european. Turismul reprezintă aproximativ o cincime din economia greacă, iar unul dintre cinci muncitori greci lucrează în turism, care s-a prăbuşit anul trecut din cauza pandemiei de COVID-19. Atena vreaCiteste pe larg