Festivalul UNTOLD 2021 a ajuns la cea de-a treia zi, după ce primele două zile, mai mulți artiști celebri au creat o atmosferă spectaculoasă pe scena de la Cluj. Noi surprize îi așteaptă pe cei prezenți, în a treia zi a unuia dintre cele mai mari festivaluri din lume. CeCiteste pe larg

Agenția Europeană pentru Medicamente a transmis joi, că deși continuă să evalueze datele, statele membre pot deja să ia în considerare pregătirile pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin antiCovid, relatează Reuters. Oficialii EMA au precizat că statele pot recurge la această practică, chiar înainte ca agenția să ajungăCiteste pe larg

Doctorul Anthony Fauci, expert american în boli infecţioase şi cel ghidează răspunsul naţional la criza provocată de Covid-19, a declarat că oamenii ar trebui să fie înţelepţi şi să dea sistemului imunitar o şansă să se „maturizeze” înainte de a se grăbi să facă doza suplimentară de vaccin anti-Covid, scrieCiteste pe larg

Prioritizarea va fi aceeaşi ca la debutul campaniei de vaccinare, însă prioritatea autorităţilor este vaccinarea cât mai multor persoane care nu s-au imunizat încă. Cei vaccinaţi şi care au şi trecut prin boală nu au recomandarea pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID. „Pe de o parte, amCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu A TREIA ETAPĂ A DEZINSECȚIEI AERIENE ESTE PROGRAMATĂ ÎN PERIOADA 12-14 AUGUST ‼Conform planificărilor, începând cu data de 12 august 2021, în intervalul orar 06:00-10:00, Primăria municipiului Giurgiu prin Giurgiu Servicii Publice va efectua activități de pulverizare aeriană (etapa a-III-a), pentru combaterea insectelor dăunatoare (țânțari, căpușe, mușteCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu A TREIA ETAPĂ A DEZINSECȚIEI AERIENE ESTE PROGRAMATĂ ÎN PERIOADA 12-14 AUGUST ‼Conform planificărilor, începând cu data de 12 august 2021, în intervalul orar 06:00-10:00, Primăria municipiului Giurgiu prin Giurgiu Servicii Publice va efectua activități de pulverizare aeriană (etapa a-III-a), pentru combaterea insectelor dăunatoare (țânțari, căpușe, mușteCiteste pe larg

Ziua de 23 mai 2021 va rămâne în istorie pentru o manevră nemaiîntâlnită de arestare a unui jurnalist şi opozant nedigerat de un regim. În timp ce se pregătea să părăsească spaţiul aerian al Belarusului, un Boeing 737-800 al companiei Ryanair care asigura o cursă între Atena (Grecia) şi VilniusCiteste pe larg

Numărul cazurilor de COVID-19 este în scădere în multe zone din lume și printre cele mai importante măsuri în lupta cu SARS-COV-2 se numără vaccinarea. Ușor-ușor, se conturează varianta unei noi doze de vaccin care să întărească imunitatea celor care au primit serul în urmă cu câteva luni, atunci cândCiteste pe larg

CEO-ul companiei Pfizer, Albert Bourla, a anunțat joi că o a treia doză de vaccin anti-Covid-19 ar putea fi necesară la un an de la rapel. Oficialul a mai făcut un anunț în privința imunizării împotriva coronavirusului. CEO-ul Pfizer: Vaccinarea anti-Covid-19 ar putea fi necesară anual Potrivit CEO-ului companiei Pfizer,Citeste pe larg

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat joi că noul mod de calcul al ratei incidenţei cazurilor noi de COVID este „foarte simplu”, şi anume, se va calcula la 14 zile, începând cu a treia zi în urmă, pentru a avea toate datele despre testele deja pozitivate. Vlad Voiculescu „Eu oCiteste pe larg