Tăntălăi și gogomani în variantă giurgiuveană. Dorel are rude în județul Giurgiu!

Tăntălăi și gogomani în variantă giurgiuveană. Dorel are rude în județul Giurgiu!

După cazul individului din Malu ce „și-a conservat” cadavrul tatălui mai multe luni în casă, pentru a-i încasa pensia, eveniment ce ne poziționează în topul județelor în care macabrul face un parteneriat ideal cu anecdoticul, trebuie să punctăm alte trei evenimente ce  pot  fi considerate subiecte de film „cu” și „pentru proști”, întâmplate tot la Giurgiu și tot cu giurgiuveni!

Dosar penal după ce trei deținuți au fost eliberați din greșeală!?

Dosar penal la Giurgiu, după ce trei deținuți au fost eliberați din greșeală. Polițiștii au deschis un dosar penal „in rem” pentru neglijență în serviciu, într-o situație extrem de gravă.

Evenimentul a avut loc în anul 2017, când 3 deținuți au fost eliberați din greșeală din Penitenciarul Giurgiu, în baza legii recursului compensatoriu. Autoritățile nu au ținut cont de faptul că un corp al închisorii fusese modernizat. Unul dintre condamnații eliberați din greșeală este un cetățean străin care ulterior ar fi plecat din țară.

Dorel are frați în Giurgiu

Un alt caz s-a consumat pe timpul mandatului primarului Barbu, prin 2015. După ce Primăria a luat decizia să pună la pământ două blocuri de locuinţe în cartierul Istru (din care doar unul avea autorizație de demolare), bloc în care nu mai stătea nimeni de mai mulţi ani, reprezentanţii firmei de construcţii  au trimis o echipă să se apuce de treabă. Numai că „Dorel” după ce și-a luat în mână barosul și picamărul,  fără să-şi dea seama,  a început să dărâme un alt imobil bun, care nu era pe lista demolării.

Depozitul Poliției Județene a fost spart și jefuit

Cu ceva timp în urmă, hoții au spart depozitul cu mărfuri confiscate al Poliției din Giurgiu! Este vorba despre  o locație a IPJ Giurgiu, în care ar fi fost depozitate mărfurile confiscate de polițiștii specializați în investigarea criminalității economice. Depozitul  a fost spart de persoane rămase și astăzi necunoscute.

Anchetatorii bănuiesc că în spatele jafului s-ar putea afla chiar unii dintre polițiști, ce au mers „la pont” cum se zice, în condițiile în care, în noaptea de joi spre vineri, când se presupune că ar fi avut loc spargerea, sistemul de supraveghere nu ar fi funcționat. Culmea digitalizării!

La data de 5 februarie 2021 polițiștii din cadrul I.P.J. Giurgiu au constatat că autori necunoscuți au pătruns în corpul unei clădiri din municipiul Giurgiu, aflată în administrarea Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, unde erau depozitate mai multe bunuri și au forțat sistemele care asigură ușile de acces în mai multe încăperi” – acesta a fost atunci comunicatul oficial al Inspectoratului Județean de Poliție Giurgiu.

Acestea sunt doar câteva din cazurile ce nu ne ne fac deloc „mândrii” că suntem  contemporani cu unii dintre concetățenii noștri „de fală”, ce ne dau mai mult ca oricine sentimentul apartenenței locale.

Despre  cursul acestor  anchete , nu vă putem furniza informații întrucât suntem convinși că dosarele lor zac undeva prin sertare,  pierdute în misterele birocrației sau  abandonate, cu lehamite, de șefii instituției.

(Jurnal)

 

Foto: YouTube

Articolul Tăntălăi și gogomani în variantă giurgiuveană. Dorel are rude în județul Giurgiu! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

După cazul individului din Malu ce „și-a conservat” cadavrul tatălui mai multe luni în casă, pentru a-i încasa pensia, eveniment ce ne poziționează în topul județelor în care macabrul face un parteneriat ideal cu anecdoticul, trebuie să punctăm alte trei evenimente ce  pot  fi considerate subiecte de film „cu” și „pentru proști”, întâmplate tot la […]

Articolul Tăntălăi și gogomani în variantă giurgiuveană. Dorel are rude în județul Giurgiu! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/tantalai-si-gogomani-in-varianta-giurgiuveana-dorel-are-rude-in-judetul-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 28 august 2025 21:12

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.